Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.105/2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală a fost abrogată, la data intrării în vigoare a Legii nr.277 din 24 decembrie 2010, privind alocaţia pentru susţinerea familiei. Prin această lege se instituie alocaţia pentru susţinerea familiei ca formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă depână la 18 ani.   

I. Pentru familia formată din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună, al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 200 lei, cuantumul lunar al alocaţiei este stabilit după cum urmează:

    a) 30 lei pentru familia cu un copil;

    b) 60 lei pentru familia cu 2 copii;

    c) 90 lei pentru familia cu 3 copii;

    d) 120 lei pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

    Pentru familia al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 201 lei şi 370 lei, cuantumul alocaţiei este stabilit după cum urmează:

    a) 25 lei pentru familia cu un copil;

    b) 50 lei pentru familia cu 2 copii;

    c) 75 lei pentru familia cu 3 copii;

    d) 100 lei pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

II. Pentru familia formată din persoana singură şi copiii (monoparentală) aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună, al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 200 lei, cuantumul lunar al alocaţiei este stabilit după cum urmează:

    a) 50 lei pentru familia cu un copil;

    b) 100 lei pentru familia cu 2 copii;

    c) 150 lei pentru familia cu 3 copii;

    d) 200 lei pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

    Pentru familia monoparentală al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 201 lei şi 370 lei, cuantumul alocaţiei este stabilit după cum urmează:

    a) 45 lei pentru familia cu un copil;

    b) 90 lei pentru familia cu 2 copii;

    c) 135 lei pentru familia cu 3 copii;

    d) 180 lei pentru familia cu 4 copii şi mai mulţi.

Pentru copiii de vârstă şcolară din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, în cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, după cum urmează:

    a) cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum 10 absenţe;

    b) cu câte 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum 20 de absenţe.

Stabilirea dreptului la alocaţie şi a cuantumului acesteia se face prin dispoziţie scrisă a primarului. Plata drepturilor pentru alocaţie se asigură de către agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene.

 

Vizualizări: 36303
 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com