Administraţia Sere, Parcuri şi Zone Verzi din cadrul Primăriei Tîrgu Mureş a organizat marţi, 6 noiembrie a.c. o dezbatere publică legată de lucrările de toaletare ale copacilor. Reprezentanţii primăriei au informat preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari asupra zonelor în care au fost efectuate lucrări de toaletare în anul 2018. De asemenea, cei prezenţi au fost informaţi de zonele în care urmează să fie efectuate plantări de arbori şi arbuşti, lucrări de toaletare şi alte tipuri de lucrări pe parcursul anului 2019.

Finalul discuţiilor a fost rezervat problemelor curente pe care locatarii le întâmpină în diverse locuri din oraş, pentru rezolvarea cărora a fost solicitat sprijinul primăriei.

Serviciul relaţii interne şi internaţionale

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com