Primăria Târgu Mureș, în parteneriat cu Asociația "Together on Top", Instituția Prefectului - Județul Mureș și Consiliul Județean Mureș organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Regal de Operă "Virginia Zeani" care se va desfășura între 31 mai -9 iunie 2019.

Deschiderea Festivalului Regal de Operă "Virginia Zeani" are loc vineri, 31 mai, de la ora 19,30 la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Concertul-eveniment „Anotimpurile" de Antonio Vivaldi, care se desfășoară la gala de deschidere va reuni pe scenă doi dintre cei mai apreciați muzicieni ai lumii: violonistul român Leonard Furda și artista româno-britanică Nelly Miricioiu, nume de referință în elita internațională. "E o onoare și o datorie, în același timp, pentru municipiul Târgu Mureș să găzduiască un festival de artă lirică de o asemenea dimensiune. A ajuns la a treia ediție, iar asta nu face decât să confirme faptul că orașul nostru primește cu brațele deschise un asemenea eveniment, de mare rafinament. Spun bun venit invitaților iar spectatorilor le transmit să participe în număr mare la spectacolele de înaltă ținută", a declarat primarul Municipiului Târgu Mureș, dr. Dorin Florea.

Tineri artiști din toate țările lumii, din Iran, Australia, Coreea de Sud, Serbia sau Armenia, concurează în cadrul prestigiosului "L'Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition" pentru Marele Trofeu care poartă sigiliul Regelui Mihai I.

Programul Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani":

Vineri, 31 mai 2019

Palatul Culturii Târgu Mureș – Sala Mare
• 19.30–19.45:  Deschiderea oficială a festivalului
• 19.45–21.30:  Concert – „Anotimpurile" de Vivaldi

Sâmbătă, 01 iunie 2019

Palatul Culturii– Sala Mare
• 10.00–17.00  Semifinala Concursului Regal de canto "L'Assoluta Virginia Zeani"

Teatrul Național Târgu Mureș
• 19.00–21.00  Balet/Operă comică pentru copii - Coppelia

Duminică, 02 iunie 2019

Palatul Culturii – Sala Mare
• 20.00–22.00  Finala Concursului Regal de Canto "L'Assoluta Virginia Zeani"

Luni, 03 iunie 2019

Palatul Culturii – Sala Mică
• 10.00–17.00  Masterclass voce, oferit finaliștilor          

Marti, 04 iunie 2019

Palatul Culturii – Sala Mică
• 10.00–17.00  Masterclass voce oferit finalistilor       

Miercuri, 05 iunie 2019

Palatul Culturii – Sala Mică
• 10.00–17.00  Masterclass voce oferit finaliștilor

Casa de Cultură „Eugen Nicoară" Reghin
• 17.00–18.30  Seară de Operă Italiană     

Biserica Romano - Catolică Sf. Ioan din Târgu Mureș
• 20.00–21.00:  Concert de operă sacră cu elevii "Clasei de canto, lied oratoriu și opera Virginia Zeani", Corul Liceului Vocațional de Artă Târgu Mureș

Vineri, 07 iunie 2019

Palatul Culturii  – Sala Mare
• 19.00–21.00  Opera Rock "Cruel" Premieră mondială

Sâmbătă, 08 iunie 2019

Palatul Culturii – Sala Mare
• 19.00–21.00  Seară de Operă italiana

Duminica, 09 iunie 2019

Teatrul Național
• 19.00–21.30 Spectacol de operă „Tosca" de Giacomo Puccini

 

Serviciul Relații Interne și Internaționale
Primăria Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com