Primăria Târgu Mureș, în parteneriat cu Asociația "Together on Top", Instituția Prefectului - Județul Mureș și Consiliul Județean Mureș organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Regal de Operă "Virginia Zeani," aflat printre primele trei dintre cele mai importante competiții ale scenei lirice găzduite de România. Festivalul este o reverență adusă Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Transilvania.

Cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Operă "Virginia Zeani" va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie. Cele trei orașe vor găzdui evenimente de înaltă ținută, concerte extraordinare, spectacole pentru copii, evenimente speciale dedicate muzicilor tinere sau ateliere susținute de cei mai importanți profesioniști ai operei mondiale. Tineri artiști din toate țările lumii, din Iran, Australia, Coreea de Sud, Serbia sau Armenia, concurează în cadrul prestigiosului "L'Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition" pentru Marele Trofeu care poartă sigiliul Regelui Mihai I.

Deschiderea Festivalului Regal de Operă "Virginia Zeani"  are loc vineri, 31 mai, de la ora 19,30 la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Concertul-eveniment „Anotimpurile" de Antonio Vivaldi, care se desfășoară la gala de deschidere va reuni pe scenă doi dintre cei mai apreciați muzicieni ai lumii: violonistul român Leonard Furda, în prezent membru al Orchestrei de Cameră din Viena și artista româno-britanică Nelly Miricioiu – una dintre sopranele de referință ale operei internaționale.

 Instruit de ilustrul muzician maghiar de origine română, Ștefan Ruha, violonistul Leonard Furda a păstrat, insuflată de strălucitul său maestru, o delicată aplecare către suita „Anotimpurilor"

 lui Antonio Vivaldi, lucrări incluse, într-o selecție proprie, în concertul de la Târgu Mureș. Apreciată atât de publicul meloman de pretutindeni, dar și de cea mai exigentă critică de specialitate, Nelly Miricioiu, un „rar fenomen vocal al acestui secol", strălucitoare la Covent Garden Royal Opera House, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, a fost aplaudată alături de marile voci ale operei mondiale, de la José Carreras, José Cura sau Neil Schicoff, la Plácido Domingo, Roberto Alagna sau Alfredo Kraus.

Serviciul Relații Interne și Internaționale
Primăria Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com