Municipiul Târgu Mureș, aflat la a 23-a ediție a Zilelor Târgumureșene, a primit reprezentanții orașelor înfrățite. Mai multe delegații din Ungaria și Chișinău s-au întâlnit, într-un cadru festiv, la Casa Căsătoriilor din Cetate, cu reprezentanți ai Primăriei Târgu Mureș și consilieri locali. Viceprimarul din Kecskemet, Ungaria,  dr. Mak Kornel a declarat că, demersurile pentru înfrățirea celor două orașe au avut loc tot în data de 16 mai, acum douăzeci de ani, iar colaborarea dintre localități, în tot acest timp, a fost una fructuoasă. Între cele două orașe au avut loc schimburi de experiență între unitățile școlare și a fost înființat un Cerc al Prieteniei care a adus proiectele culturale și sportive în beneficiul localităților implicate.

La ediția din acest an a Zilelor Târgumureșene mai participă delegații din Baja, Zalaegerszeg și Chișinău. Autoritățile locale și cele ale orașelor aflate în vizită vor discuta zilele acestea noi proiecte de colaborare pe plan economic, sportiv și cultural.

Serviciul de Relații Interne și Internaționale
Primăria Târgu Mureș

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com