Motto: "Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul". (Mihai Eminescu)

 

"Prin încredere și onestitate ne vindecăm orașul de ură!"

Scrisoare deschisă către târgumureşeni

Claudiu Maior

Stimați târgumureșeni, cu îngrijorare observăm că, din nou, din toate părțile, se încearcă dezbinarea orașului, întărâtarea oamenilor unii împotriva altora și blocarea oricărui dialog și a oricărei soluții constructive.

Agresorii nu se ascund, ci ne sfidează din nou! Formează fel și fel de alianțe dezgustătoare, inventează false pretexte, lansează declarații jignitoare și multă ură în spațiul public.

Înșişi cetățenii orașului sunt revoltați văzând cum anumiți politicieni, care până mai ieri fluturau steagul „armoniei", acum nu mai pot respira fără să incite, fără să intimideze, fără să manipuleze. Și toate acestea, pentru a-și ascunde lipsa totală de caracter și de realizări.

După 29 de ani de la evenimentele din martie 1990, oamenii, cu părere de rău, și-au dat seama că ura aceasta, artificial întreținută, nu i-a făcut nici mai bogați nici mai fericiți; mediul de afaceri o duce greu, orașul a fost izolat și, nemeritat, i s-a dus vestea că ar fi un oraș apăsat de tensiuni, ce încă otrăvesc sufletul unora.  

Ca simplu cetățean al orașului realizez  că nici eu nu am găsit întotdeauna cele mai bune soluții în cazul multor probleme cu care ne-am confruntat. Cu siguranță, aș fi putut să fac mai mult dar, cu sinceritate și bună credință, am recunoscut mereu atunci când am greșit; am căutat întotdeauna să ajut pe fiecare cetățean al orașului, în mod egal, fără să mă intereseze cum îl cheamă (nume, naţionalitate etc.); cu bună credință, am fost lângă cei care aveau nevoie și așteptau un sprijin.

Martori îmi sunt directorii școlilor, președinții de asociații de proprietari, antrenorii și sportivii orașului, pensionarii, preoţii tuturor bisericilor din oraș, reprezentanţii ONG, toți cei care au venit și mi-au semnalat o problemă personală sau legată de oraș.

De aceea, vă invit și vă rog să respingem toate aceste provocări care zilnic în ultima perioadă ne sunt aruncate în față!

Vă invit să ne apărăm Platoul Cornești – care în urma unor denunțuri mincinoase se dorește a fi închis!

Vă invit să ne apărăm proiectul de reabilitare și reamenajare a centrului orașului!

Vă invit să ne apărăm proiectul celui de al doilea pod peste Mureș!

Vă invit să ne apărăm inițiativele culturale și sociale, care nu dezbină oamenii, ci aduc bucurie tuturor comunităților orașului!

Vă invit să ne apărăm prieteniile, bucuriile, armonia acestui minunat oraș!

Degeaba vom avea străzi, blocuri, parcuri frumoase, dacă cetățenii orașului nu sunt fericiți și nu trăiesc în bună înțelegere!

Sunt convins că, prin încredere și sinceritate, ne vindecăm orașul de ură!

Claudiu Maior

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com