Consilierul primarului, Claudiu Maior, alături de reprezentanți ai Clubul Sportiv Municipal Tîrgu Mureș au anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe că municipalitatea a reluat demersurile în vederea înscrierii copiilor pentru cursurilor de inițiere în înot la bazinul olimpic acoperit din cadrul Complexului de Agrement și Sport ”Mureșul”.
”Mă bucur că am găsit sprijin și deschidere din partea unor oameni cu suflet mare, cu o experiență vastă în domeniul sportului și cu dragoste față de proiectele orașului și lansam astăzi oficial înscrierile pentru secția de inițiere în înot. Dorim ca toți copiii din Tîrgu Mureș să aibă șansa de a învăța să înoate, iar după acest program de inițiere, părinții și antrenorii vor decide pentru ei, dacă doresc sau nu să facă performanță. Astfel, prin intermediul unităților de învățământ – grădinițe și școli, micuții cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, se pot înscrie și pot participa în mod gratuit la aceste cursuri, timp de 3 luni, de două ori pe săptămâna. Municipalitatea pune la dispoziția elevilor înscriși transport gratuit, de la școală către balon și retur. Ședințele sunt de o oră și se vor desfășura în cele mai bune condiții, cei mici fiind asistați de personal specializat, antrenori ce au un palmares bogat”, a declarat consilierul primarului Claudiu Maior.

Obiectivul proiectului constă în deprinderea noțiunilor de bază ale înotului de către fiecare copil participant la acest stagiu de inițiere.

”Vom lua legătura cu fiecare școală și dorim ca informația să ajungă la toți părinții. Sunt sigură că părinții conștientizează faptul că sportul și mișcarea  sunt primordiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Facem un apel către unitățile de învățământ, către dascălii implicați în procesul educațional pentru a sprijini proiectul inițiat de Primăria municipiului Tîrgu Mureș, iar fiecare clasă sau grupă înscrisă să fie însoțită de un reprezentant al școlii și de cel puțin un părinte care îi vor ajuta la dezbrăcat/îmbrăcat  pe copii, dat fiind faptul că sunt cursuri adresate și celor de grădiniță”, a declarat Laura Toth, coordonator proiect CSM Tîrgu Mureș.
Menționăm că antrenorii selectați pentru programul ”Inițiere în înot” sunt specialiști cu o vastă experiență în programele de inițiere, iar grupele de înot vor avea o componență de maximum 10 copii. Pentru informații suplimentare, email: csmtgmnatatie@gmail.com , telefon: 0745.949.548 – coordonator proiect, Laura Toth.

Serviciul de Relații Publice Interne și Internaționale

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com