Chiar dacă vara 2018 a fost una capricioasă, Complexul de Agrement „Mureşul" - Week-end - din Tîrgu Mureș a fost opțiunea numărul 1 a iubitorilor de înot, distracție și relaxare.

Turişti și târgumureșeni, deopotrivă - au ales și în acest an să-și petreacă zilele libere în cel mai mare și mai dezvoltat complex din Transilvania. Astfel, peste 100.000 de intrări au fost raportate Primăriei Municipiului Tîrgu Mureș în intervalul mai-august 2018. "Oaspeții care au trecut pragul Complexului au beneficiat de spații verzi de relaxare, de bazinele pentru copii şi adulţi, cu tobogane şi locuri de joacă, terenuri de sport, săli de fitness, terase, şezlonguri sau baldachine. Anul acesta am mai creat un parc de joacă pentru copii, pe o suprafață de peste 150 mp, dotat cu aparatură specifică, s-au montat și aparate de fitness fixe dar s-a suplimentat și numărul locurilor de parcare. Pentru 2019, avem în lucru noi proiecte, menite să sporească confortul tuturor și interesul târgumureșenilor de a trece pragul Complexului Week-end!  Lansez, în continuare, invitația de a vă petrece timpul liber și de a profita de zilele frumoase, subliniind că de la 1 septembrie accesul în cadrul Complexului este liber.", a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului municipiului Tîrgu Mureș.

Serviciul Relaţii publice interne şi internaţionale

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com