Primăria Tîrgu Mureş a organizat luni, 22 mai 2017,  de la ora 19,00, la Gallery Wedding Garden, renumitul concurs de frumuseţe „Miss si Mister Tîrgu Mureş".  Cu o tradiţie de 15 ani, spectacolul adresat frumuseţii şi eleganţei a reunit  din nou, 20 dintre cei mai curajosi şi mai frumoşi tineri din oraş. „Mă bucur că şi în acest an, am împlinit o dorinţă a tinerilor. Aceea de a le permite să arate de pe scenă ce înseamnă eleganţa şi atitudinea la Tîrgu Mureş. Concurenţii au fost extraordinari, şi, recunosc, juriul a avut o misiune grea, aceea de a desemna câştigătorii. Munca din spatele spectacolului a fost în egală măsură dificilă. Echipa a avut la dispoziţie doar o săptămână să pună în scenă un asemenea spectacol, iar bugetul a fost foarte mic. Cu toate acestea am reuşit şi vă promit, că, în ciuda criticilor, vom merge mai departe atâta timp cât sălile vor fi pline la evenimentele organizate de Primărie," a declarat consilierul primarului, Claudiu Maior.

Juriul a desemnat-o pentru titlul de Miss Tîrgu Mureş pe Larisa Nicoleta Ogrean, iar Mister Tîrgu Mureş a fost câștigat în anul 2017, Sergiu Cozmin Păcurar. Cei care au cucerit podiumul şi s-au clasat pe locurile 1, 2 şi 3 au plecat acasă cu premii. Toţi concurenţii au primit diplome.  

Seara a fost încununată cu un concert susţinut de renumitul cântăreţ Randi, care a ridicat sala în picioare.

Serviciul Relaţii Publice Interne şi Internaţionale

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com