Anul acesta, târgumureşenii vor putea cumpăra brazii de Crăciun din cinci pieţe de pe raza municipiului Tîrgu Mureş,  administrate de SC Administraţia Imobile şi Pieţe. În Piaţa Cuza Vodă pomii de iarnă pot fi deja achiziționați. Peste 650 de bucăţi au sosit în prima tranşă. Cei mai mulţi brazi provin din import, au fost aduşi la Tîrgu Mureş din Norvegia. Aproximativ 200 de bucăţi au fost transportaţi din judeţul Harghita şi se vând la această oră, la preţuri cuprinse între 20 şi 120 de lei.  Începând de marți, vor fi comercializaţi brazi şi în pieţele de pe Bulevardul 1848, Diamant, 22 Decembrie şi Dacia. Toate acestea au primit autorizaţii de comercializare a brazilor de Crăciun, care vor intra în pieţele din oraş doar însoţiţi de documente legale de provenienţă.

Serviciul Relaţii publice interne şi internaţionale

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com