Tîrgumureşenii care s-au deplasat cu bicicleta la locul de muncă în aceste zile au primit un mic dejun. Este vorba despre un proiect iniţiat de Fundaţia Comunitară Mureş şi Asociaţia Pro Biciclo Urbo în parteneriat cu Primăria Municipiului Tîrgu Mureş, în cadrul căruia cei care s-au deplasat la locul de muncă cu bicicleta au primit o cafea şi un croissant din partea organizatorilor acestui proiect. Pentru că în această dimineaţă Claudiu Maior, consilierul personal al primarului, a ales să meargă cu bicicleta la birou, a fost servit cu o cafea la intersecţia din zona Cocoşului de Aur. Cu acest prilej a fost anunţat proiectul iniţiat de primarul municipiului Tîrgu Mureş cu privire la amenajarea unei piste de biciclete la Platoul Corneşti.

„Le doresc mult succes celor care au iniţiat această campanie, îi felicit pentru iniţiativă, felicit şi Poliţia Rutieră din Tîrgu Mureş că se ocupă de partea de prevenire. Sper că tîrgumureşenii care aleg să se deplaseze cu bicicleta pe străzile din oraş să conştinetizeze importanţa dotării vehiculelor cu toate elementele de semnalizare. Totodată, doresc să anunţ că împreună cu asociaţii care promovează sportul pe bicicletă lucrăm la crearea unei piste în jurul Platoului Corneşti, care va avea o distanţă de circa 10 km. Sperăm să putem amenaja această pistă cât mai repede, care va avea un traseu accesibil pentru toate categoriile de vârstă, de la cei mari până la cei mici." a declarat Claudiu Maior, consilierul personal al primarului.

Biroul de presă al Primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com