Lucrările de asfaltare continuă în municipiul Tîrgu Mureş. În aceste zile se lucrează pe strada Petru Dobra în cartierul Dâmbu Pietros şi în cartierul Tudor, pe strada Cutezanţei. Primarul municipiului Tîrgu Mureş, Dorin Florea şi Claudiu Maior, consilier personal al primarului, au precizat că toate aceste lucrări sunt importante atât pentru fluidizarea traficului pe principalele artere din oraş cât şi pentru crearea de noi locuri de parcare.

„Prin aceste lucrări de pe strada Cutezanţei vom reuşi să suplimentăm cu peste 100 de locuri de parcare pe acest tronson, dar şi să lărgim o bandă de mers pentru autovehicule. Din aceste motive, deşi nu este o lucrare foarte scumpă, pot afirma în schimb, că este o lucrare foarte eficientă, care va aduce multe beneficii locuitorilor din această zonă precum şi celor care se află în trafic." a declarat primarul municipiului Tîrgu Mureş, Dorin Florea.

„Aşa cum am promis celor din cartierul Dâmbu Pietros, asfaltăm zilele acestea strada Petru Dobra. Mă bucur că ne ajută şi vremea şi putem lucra pe străzile din Tîrgu Mureş. Pentru locuitorii de pe strada Petru Dobra am rugămintea să fie înţelegători şi să-şi mute maşinile de pe carosabil, pentru ca muncitorii să poată turna asfaltul." a declarat Claudiu Maior, consilier personal al primarului municipiului Tîrgu Mureş.

Biroul de presă al Primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com