Ambasadorul Macedoniei la Bucureşti, dr. Pande Lazarevski, aflat într-un turneu prin mai multe judeţe din ţară în scopul identificării unor parteneri de afaceri şi schimburi comerciale pentru întreprinzători macedoneni, s-a întâlnit vineri, 24 mai, cu primarul Dorin Florea, la sediul Municipiului Tîrgu Mureş.

În cadrul întrevederii, au fost abordate posibilităţile de colaborare în domeniile: academic, universitar, cultural, economic şi de afaceri, oaspetele manifestându-şi, printre altele, interesul pentru stabilirea unor colaborări viitoare în domeniul medical. Primarul municipiului a prezentat principalele proiecte ale oraşului, potenţialul acestuia, manifestându-şi disponibilitatea de a colabora cu autorităţi locale din Macedonia în domenii de interes comun.

„Dincolo de politică şi de diplomaţie, important este să creăm punţi între oameni, să identificăm posibilităţi de a conlucra”, a conchis oaspetele macedonean la finalul întrevederii.

„A fost o discuţie plăcută, sinceră, deschisă şi utilă”, a apreciat, la rândul său, primarul municipiului, Dorin Florea.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com