Primarul municipiului Tîrgu – Mureş, dr. Dorin Florea, a participat luni, 17 septembrie 2012, la deschiderea noului an şcolar, la colegiile Al. Papiu Ilarian şi Unirea.

„Doamnelor şi domnilor învăţători şi profesori, doresc să vă transmit că aveţi o mare responsabilitate, aceea de a-i educa şi învăţa pe copii noştri şi, de aceea, vă cer exigenţă maximă pentru că aceşti copii reprezintă viitorul României. Dragi elevi, vă sfătuiesc să învăţaţi, să-i aveţi repere pe înaintaţii noştri şi nu pe cei care se perindă zilnic pe la televizor şi cred că ne reprezintă, cei care seamănă ură şi dezbinare, iar dumneavoastră stimaţi părinţi, fiţi alături de copii, educaţi-i şi îndrumaţi–i aşa după cum au făcut şi părinţii dumneavoastră, cu dragoste şi responsabilitate”, le-a transmis primarul, dr. Dorin Florea, celor prezenţi la festivităţi.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com