Vineri, 3 august, la sediul Dispeceratului Integrat de Urgenţă 112 a fost marcată finalizarea proiectului “SISTEM DE MONITORIZARE PENTRU SIGURANŢA POPULAŢIEI”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Implementat de către Municipiul Tîrgu-Mureş proiectul are o valoare totală de 3.511.549,60 lei, din care 2.683.252,25 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. POR este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, Organism Intermediar al programului ce monitorizează implemetarea acestui proiect.        

Prin proiectul REGIO se urmăreşte creşterea calităţii vieţii şi sporirea gradului de siguranţă a cetăţenilor municipiului Tîrgu-Mureş prin monitorizarea cu camere video a zonelor ce prezintă pericol social şi grad de infracţionalitate ridicat.

În cadrul evenimentului au fost făcute simulări privind prinderea şi identificarea unui infractor cu ajutorul autorităţilor competente. La manifestare au participat doamna Dana Ijac, coordonator proiect şi domnii Claudiu Maior, consilier, Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei Locale, Sergiu Oltean, coordonator DIU 112.

 

                                       

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com