Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş deţine informaţii certe potrivit cărora reprezentanţi ai unor formaţiuni politice, în cârdăşie cu grupuri de interlopi, vor vandaliza, în nopţile premergătoare alegerilor din 10 iunie, imobilele şi autoturismele din oraş, prin lipirea de afişe denigratoare, atentând la ordinea şi liniştea publică precum şi la siguranţa şi integritatea bunurilor cetăţenilor municipiului.

Pentru preîntâmpinarea unor astfel de acţiuni menite a crea derută, confuzie şi nelinişte în rândul locuitorilor precum şi pentru protejarea bunurilor acestora, Primăria solicită sprijinul autorităţilor competente, în sensul depistării acestor acţiuni, identificării şi sancţionării făptuitorilor conform legislaţiei în vigoare.

Primarul municipiului Tîrgu-Mureş, dr. Dorin Florea, se adresează, în egală măsură, cetăţenilor oraşului, rugându-i să sesizeze orice act de vandalism, apelând - prin Dispeceratul Integrat de Urgenţă - tel. 112 (apel gratuit) instituţiile statului abilitate a lua măsuri pentru protejarea bunurilor cetăţenilor, respectiv să se adreseze echipajelor de ordine publică aflate în misiune de patrulare în cartiere.

Primarul municipiului are încredere în puterea de discernământ a târgumureşenilor, fără deosebire de naţionalitate, precum şi în corecta apreciere a eforturilor primăriei pentru asigurarea integrităţii bunurilor cetăţenilor şi ale oraşului.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com