La Tîrgu-Mureş,
Persoanele fără adăpost au trecut cu bine peste iarnăPeste 40 de persoane fără adăpost de pe raza municipiului şi a localităţilor din jur sunt, în continuare, cazate pe timpul nopţii la Centrul social – Azilul de noapte din Tîrgu-Mureş. Primăria face eforturi pentru a le asigura, zilnic, hrana minimă, urmând ca, îndată ce condiţiile meteorologice se vor îmbunătăţi, aceste persoane să fie reorientate spre localităţile de care aparţin. Reamintim că, graţie eforturilor municipalităţii, prin Serviciul social şi a Poliţia locală, la Tîrgu-Mureş nu s-au înregistrat, în această iarnă, cazuri de  hipotermie în rândul persoanelor fără adăpost.
Pe tot parcursul sezonului rece, Poliţia locală a transportat la Azilul de noapte  76 de persoane fără adăpost, iar la Centrul de minori – 5 copii găsiţi pe domeniul public, toţi cu domiciliile în alte localităţi.
Principalele zone din care au fost ridicate aceste persoane sunt gările CFR,  Autogara Voiajor, zona căminelor studenţeşti, Spitalul judeţean, parcările unor mall-uri de pe raza municipiului. Fiecare situaţie a fost  tratată în mod individual, iar acolo unde a fost necesar, s-a solicitat intervenţia SMURD.
„Acordăm o atenţie specială acestei probleme şi, în general,  cazurilor sociale, prin programele specifice pe care le derulăm. Unul dintre acestea, care s-a bucurat de succes în rândul beneficiarilor, este acordarea tichetelor sociale persoanelor singure şi familiilor cu venituri foarte mici - aproximativ 5.700 de persoane. Pentru alţi 50 de târgumureşeni continuă programul Să ne îngrijim bunicii, prin acordarea, de două ori pe săptămână, a unui meniu cald, la restaurantul din incinta Centrului cultural Mihai Eminescu”, a precizat viceprimarul Claudiu Maior. 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com