„Pe parcursul anului 2011 s-au înregistrat  75 de acţiuni în justiţie noi, la care s-au adăugat şi celelalte dosare de instanţă nefinalizate în anii trecuţi, ceea ce a determinat instrumentarea de către consilierii juridici din cadrul serviciului nostru a unui număr de 182 de dosare, din care 44 au fost câştigate, 26 admise (pierdute), 14 suspendate, 3 perimate şi 95 se află  pe rolul instanţelor de judecată în diverse stadii procesuale”, se arată într-un raport al Serviciului juridic din cadrul Direcţiei juridice, contencios administrativ şi administraţie publică locală al Municipiului Tîrgu-Mureş.
Dintre aceste dosare unele au o importanţă deosebită datorată obiectului lor: acţiune în revendicare privind delimitarea domeniului public al judeţului de domeniul public al municipiului, în sensul constatării că imobilul situat în  Piaţa Trandafirilor nr. 5 - Casa Apollo - face parte din domeniul public al municipiului, dosar aflat pe rolul Tribunalului Mureş; dosarul având ca obiect acţiune în contencios administrativ privind suprafaţa de 20 ha teren care trebuia să fie atribuit pentru construirea Spitalului Clinic Universitar de Urgenţă , teren care s-a transmis din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în proprietatea judeţului Mureş fără consultarea prealabilă a autorităţii publice locale. Dosarul, în care avem calitatea de reclamanţi, se află pe rolul Curţii de Apel în rejudecare.
De menţionat este faptul că  acţiunile în contencios administrativ promovate de diferite asociaţii împotriva actelor administrative emise la nivelul autorităţii administraţiei publice locale (asociaţii având ca obiect de activitate protecţia mediului înconjurător, în speţă Asociaţia ,,Valea Soarelui,, Asociaţia ,,Civitas Nostra”), precum şi de  Centrul de Resurse Juridice Bucureşti (având ca obiect comunicarea informaţiilor de interes public) au fost respinse.
Pe parcursul anului 2011 au fost soluţionate 250 de notificări, prin restituirea în natură a imobilelor solicitate, prin respingere şi prin propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, se mai arată în documentul citat.
Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com