Primarul Dorin Florea iniţiază,
Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Tîrgu-Mureş – Sud”
Miercuri, 21 septembrie 2011, au fost puse bazele asocierii municipiului Tîrgu-Mureş cu oraşul Ungheni şi comunele Cristeşti, Sîncraiu de Mureş şi Sînpaul pentru înfiinţarea Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară  „Tîrgu-Mureş – Sud”.
Iniţiativa aparţine primarului municipiului, dr. Dorin Florea, şi a fost expusă în cadrul unei întâlniri la care au fost invitaţi viceprimarii Claudiu Maior şi Csegzi Sandor, şi Dana Miheţ, arhitect-şef - din partea municipalităţii, precum şi primarii localităţilor vizate, alături de reprezentanţi ai conducerilor Aeroportului, SN CFR şi Drumuri naţionale.
În argumentarea iniţiativei sale, dr. Dorin Florea a arătat că Municipiul Tîrgu-Mureş a constituit, în 2005, împreună cu alte 15 localităţi limitrofe şi Consiliul Judeţean, Asociaţia „Zona metropolitană”, în calitate de membru fondator. Deşi înregistrată în condiţiile legii, această asociaţie nu funcţionează în condiţii de eficienţă, în realizarea obiectivelor stabilite prin statutul său.  Dată fiind această situaţie, între municipiul Tîrgu-Mureş şi zonele periurbane nu există condiţii concordate pentru asigurarea dezvoltării durabile, coerente şi integrate a teritoriului oraşului şi a celui periurban, astfel că se impune adoptarea rapidă a unor măsuri de armonizare a activităţilor de planificare urbană şi teritorială potrivit principiilor europene în materie, asumate de România prin semnarea Agendei teritoriale europene, a Cartei de la Leipzig privind oraşele europene, a Declaraţiei de la Toledo privind regenerarea integrată şi, nu în ultimul rând, a Convenţiei europene a peisajului.
Scopul Asociaţiei „Tîrgu-Mureş – Sud” este dezvoltarea durabilă a municipiului Tîrgu-Mureş  şi a zonei periurbane, din perspectiva  relaţiilor economice şi sociale existente între autorităţile administraţiei publice locale componente ale zonei, respectiv oraşul Ungheni  şi comunele Cristeşti, Sîncraiu de Mureş şi Sînpaul.
Asociaţia îşi propune, printre altele: iniţierea şi derularea unor programe şi proiecte menite să contribuie la dezvoltarea zonei; schimburi informaţionale cu alte zone din vecinătate; constituirea şi atragerea de fonduri necesare activităţii asociaţiei; elaborarea de planuri şi strategii de dezvoltare durabilă, coerente şi integrate a teritoriului aferent; corelarea nevoilor de dezvoltare a Municipiului Tîrgu-Mureş cu necesitatea dezvoltării localităţilor din vecinătate etc.
Expunerea de motive privind aprobarea constituirii Asociaţiei „Tîrgu-Mureş – Nord” precum şi proiectul de statut şi actul constitutiv al acesteia vor fi supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Municipal Tîrgu-Mureş la următoarea şedinţă a forului legislativ local.
Reprezentanţilor unităţilor administrative invitate li s-au prezentat proiectele de hotărâri ale actului constitutiv şi statutului, urmând a comunica datele şedinţelor de consiliu şi modalitatea de soluţionare a problemelor supuse dezbaterii şi obligându-se a aduce la cunoştinţa Municipiului Tîrgu-Mureş hotărârile adoptate de autorităţile publice deliberative locale.
Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com