Reconstituirea și întocmirea ulterioară

Reconstituirea actelor de stare civilã se poate face, la cerere, dacã:

a) registrele de stare civilã au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte;
b) actul de stare civilã a fost întocmit în strãinãtate şi nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.

 

Întocmirea ulterioarã a actelor de stare civilã se poate cere dacã:
a) întocmirea actului de naştere sau de deces a fost omisã ori refuzatã, deşi au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia;
b) întocmirea actului de cãsãtorie a fost omisã sau refuzatã, deşi a fost luat consimţãmântul soţilor de cãtre ofiţerul de stare civilã.

 

Cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioarã a unui act de stare civilã, însoţitã de documentele doveditoare, se depune la Serviciul de Stare Civila din cadrul primãriei unitãţii administrativ-teritoriale competente sã întocmeascã actul potrivit legii.
Cererea se soluţioneazã în termen de 30 de zile, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţã a persoanei, prin dispoziţie a primarului, care se comunicã solicitantului în termen de 10 zile de la emitere.
Dispoziţia poate fi contestatã la instanţa judecãtoreascã în a cãrei razã teritorialã îşi are sediul autoritatea emitentã.

 

Cerere reconstituire


Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com