În intervalul 15.07-21.08.2018, agenţii Biroului de Siguranţă Rutieră au monitorizat şi aplicat un număr de 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.800 lei, conducătorilor auto care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu handicap, marcate şi semnalizate corespunzător.

Precizăm că, potrivit modificărilor aduse Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin O.U.G. 96/2018, amenzile pentru parcerea neregulamentară pe locurile destinate acestora au crescut de 5 ori, ajungându-se la sume cuprinse între 1.000 şi 2.000 lei, concomitent cu ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Reamintim persoanelor cu dizabilităţi care posedă card/legitimaţie pentru locurile de parcare gratuite că au obligaţia ca, atunci când acesta va fi utilizat, să fie afişat în partea din faţă a vehiculului, astfel încât să fie vizibil la verificarea de către inspectorii aflaţi pe teren.

De asemenea, rugăm cetăţenii care constată vehicule parcate abuziv pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi să ne contacteze punctual, la numărul de telefon 0265/250760 sau la Dispeceratul Integrat de Urgenţă 112, astfel încât să putem interveni în mod operativ şi să luăm măsurile legale care se impun.

DIRECTOR EXECUTIV
IOAN-ZOSIM  DAMASCHIN

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com