MUNICIPIUL TÎRGU-MUREŞ

organizează concurs pentru ocuparea unor posturi vacante la Centrul de zi „Rozmarin”din cadrul Serviciului public de asistenţă socială

 

-          1 post de psihopedagog – pe perioadă determinată

Condiţii specifice:

-          studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă în psihopedagogie

-          vechime în specialitate minim 1 an

Condiţii generale de participare la concurs:

a)să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România

b)să cunoscă limba română, scris şi vorbit

c)să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniţi

d)să aibă capacitate deplină de exerciţiu

e)să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate

f)să îndeplinească condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs

g)să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea

     -      1 post de îngrijitor – pe perioadă nedeterminată

Condiţii specifice:

                        - studii generale sau medii

Concursul va avea loc la sediul Municipiului Tîrgu-Mureş, P-ţa Victoriei, nr.3, Tîrgu-Mureş, în data de 8 octombrie 2014, ora 10 – proba scrisă/proba practică.

Dosarele de concurs se vor depune până la data de 9 septembrie 2014, ora 12, la camera 87 şi vor conţine următoarele acte:

a)cerere de înscriere la concurs

b)copia actului de identitate

c)copiile documentelor care sã ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestã efectuarea unor specializă

d)copia carnetului de muncã, conformã cu originalul, sau adeverinţă care sã ateste vechimea în specialitatea studiilor;

e)cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere cã nu are antecedente penale

f)adeverinţă medicalã care sã ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie

g)curriculum vitae

h)copie după livretul militar ( dacă este cazul)

i)alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul salarizare şi resurse umane, camera 87, telefon 0265 – 268330, int.168, între orele 8-14.

______________________

Actele prevăzute vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului

Primar

dr.Dorin Florea

 

BIBLIOGRAFIE

pentru postul de psihopedagog pe perioadă determinată la Centrul de zi „Rozmarin” din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială

  

1.Constituţia României publicată în MO nr. 767 din 31 octombrie 2003;

2.Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale publicată în MO nr. 204 din 23 aprilie 2001, republicată în MO nr. 123 din 20 februarie 2007;

3.Legea nr. 477/ 2004 publicată în MO nr. 1105 din 26 noiembrie 2004- Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile si instituţiile publice;

4.Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului publicată în MO nr.557 din 23 iunie 2006;

5.Standardele minime obligatorii pentru centrele de zi (Ordinul nr.24/2004 al Autorităţii Naţionale pentru protecţia copilului şi adopţiei pentru aprobarea standardelor minime obligatorii pentru centrele de zi);

6.Obiective ale educaţiei, Pedagogia Ocrotirii, Voicu Lăscuş, editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 1994.

 

 

 

 

 

 

 

 

PRIMAR

dr. Dorin Florea

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com