Biroul disciplină în construcţii şi afişaj stradal a efectuat 27 de verificări la diverse şantiere de pe raza municipiului Tîrgu-Mureş. În urma controalelor efectuate, au fost depistate 10 lucrări de construcţii fără „Autorizaţie de construire”, iar beneficiarii au fost sancţionaţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 – republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aplicându-se amenzi în valoare totală de 15 000 de lei.
Biroul control comercial a realizat controale şi verificări specifice conform programului de activitate lunar pe strada Gheoghe Doja, avându-se în vedere respectarea prevederilor O.G. 99/2000, a H.C.L.M. nr. 124/2004 şi a H.C.L.M. 39/2007.
Au fost verificaţi un număr de 35 agenţi economici şi s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale cu amendă, în cuantum de 6 200 lei.
Contextual, au fost consiliaţi pentru remedierea deficienţelor şi intrarea în legalitate 13 agenţi economici care funcţionau fără îndeplinirea tuturor condiţiilor stabilite prin lege.
Compartimentul protecţia mediului a executat controale specifice în Tîrgu-Mureş, urmărindu-se respectarea de către agenţii economici a prevederilor art. 3 alin.1, art. 28 alin.1 şi 2, din H.C.L.M. nr.20/2008, referitoare la stabilirea unor măsuri pe linia bunei gospodăriri, păstrarea curăţeniei, respectarea normelor de igienă şi înfrumuseţarea municipiului.
Cu această ocazie,  au fost verificaţi 25 de agenţi economici, doi dintre aceştia fiind somaţi să intre în legalitate prin încheierea de contracte cu o firmă de salubrizare.
De asemenea, agenţii din cadrul compartimentului au soluţionat şase sesizări privind asigurarea curăţeniei stradale.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com