Mărime text:

 

TULBURAREA ORDINII PUBLICE

Agenţii Direcţiei Poliţia Locală au sancţionat contravenţional, în perioada 28.02 – 06.03.2011, în conformitate cu Legea nr. 61/1991R, un număr de 64 persoane care au încălcat normele de conduită socială, privind ordinea şi liniştea publică, mai relevante fiind următoarele situaţii:

- în data de 01.03.2011, numitul P.H. domiciliat în localitatea Corunca, a agresat-o fizic şi verbal pe numita P.A. din Tg.Mureş, cel în cauză fiind temperat şi sancţionat contravenţional;

- în staţia de autobuz din Piaţa Bulgarilor, numiţii H.P. şi M.S., ambii din localitatea Nazna, făceau scandal şi tulburau în timpul slujbei religioase liniştea enoriaşilor de la Biserica Greco-Catolică aflată în proximitate, sens în care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a acestora;

- în urma unei sesizări telefonice primite prin Dispeceratul Integrat 112, în data de 03.03.2011, o patrulă a Poliţiei Locale l-a surprins pe numitul G.L. din Tg.Mureş care tulbura liniştea vecinilor, acesta a fost determinat de către agenţii instituţiei să înceteze, fiind sancţionat cu amendă;

- în după amiaza zilei de 04.03.2011, în urma unui telefon primit la ofiţerul de serviciu al Poliţiei Locale, un echipaj a fost dirijat pe str. Justiţiei, unde un grup de tineri tulburau liniştea locatarilor. Cei în cauză au fost identificaţi şi sancţionaţi contravenţional;

- în data de 05.03.2011, numiţii L.S. şi V.M., ambii cu domiciliul în Tg.Mureş, au fost surprinşi de o patrulă a Poliţiei Locale, în timp ce consumau băuturi alcoolice în zona parcului de joacă, din faţa restaurantului”Diamant”. Respectivii fiind sancţionaţi contravenţional. 

CĂRUŢE ÎN TRAFIC

În perioada de referinţă, în urma unei acţiuni a Direcţiei Poliţia Locală au fost depistate un număr de 6 vehicule cu tracţiune animală care nu aveau ataşaţi saci colectori pentru dejecţii. Proprietarii acestor vehicule erau din Valea Rece, Voiniceni, Beşa şi Sîntana de Mureş. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional în conformitate cu HCL nr. 20/2008, art. 21, lit. b). Pe această cale vă reamintim că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prevede în art. 71, că sunt „interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală, a maşinilor şi utilajelor autopropulsate utilizate în lucrări de construcţie, agricole şi forestiere, a animalelor de povară, de tracţiune sau călărie, precum şi animalele izolate sau în turmă pe drumurile naţionale, în municipii şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului”.

STAŢIONĂRI NEREGULAMENTARE PE DOMENIUL PUBLIC

În perioada menţionată au fost constatate şi sancţionate un număr de 193 fapte aflate sub incidenţa Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007, art. 26, alin. 1 care prevede „Oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor de orice fel, pe domeniul public şi privat al municipiului Tg.Mureş, în zonele de preselecţie din intersecţii, în staţiile de autobuz, locurile de aşteptare clienţi repartizat activităţii de taximetrie, pe alei, parcuri, zone verzi, sau pe trotuarele care nu sunt marcate corespunzător”.

De asemenea, agenţii Poliţiei Locale, în conformitate cu Legea nr. 155/2010 şi a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au dispus ridicarea unui număr de 38 autovehicule staţionate neregulamentar.

COLECTARE NEAUTORIZATĂ DE FONDURI

O patrulă mobilă a Poliţiei Locale, a surprins în data de 05.03.2011, pe numitul H.C., domiciliat în Tg.Mureş, care colecta fonduri, fără a deţine autorizaţie eliberată de Primăria Municipiului Tg.Mureş. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu art. 3 din HCL nr. 44/2002.

TOALETĂRI DE PRIMĂVARĂ FĂRĂ AUTORIZAŢIE

Numitul S.V. a fost depistat în data de  04.03.2011, în timp ce toaleta un brad pe str. Moldovei, fără a deţine autorizaţie eliberată de Primăria Municipiului Tg.Mureş. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional în conformitate cu HCL nr. 197/2007, art. 9, care prevede „tăierea de orice fel sau scoaterea din rădăcini a oricărui arbore, arbust, pom fructifer sau viţă de vie, indiferent de proprietarul terenului, nu este permisă decât în baza autorizaţiei scrise şi prealabile, eliberată de Primăria Municipiului Tg.Mureş”. 

POLIŢIA LOCALĂ TG.MUREŞ

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com