ACŢIUNE NOCTURNĂ

Urmare a sesizărilor formulate de către cetăţeni, referitoare la faptul că în zona centrală, după lăsarea întunericului, taximetriştii staţionează neregulamentar, îngreunând circulaţia rutieră, iar persoanele care frecventează localurile din Piaţa Trandafirilor „parchează” autoturismele pe trotuar, în parc şi chiar pe spaţiul verde, în noaptea de 5/6.04.2013, 60 de cadre ale Poliţiei Locale Tg.Mureş, împreună cu un echipaj aparţinând Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipale, a organizat o acţiune punctuală care a vizat sancţionarea contravenienţilor aflaţi sub incidenţa OUG nr. 195/2002 şi a Hotărârilor Consiliului Local 197/2007, respectiv 46/2008. În acest sens au fost întocmite un număr de 63 - procese-verbale, 38 - taximetriştilor care staţionau neregulamentar şi 25 - conducătorilor auto care au parcat/staţionat pe trotuar şi în parc, fiind totodată dispusă ridicarea unui număr de 6 autoturisme.

Aceste acţiuni s-au repetat în noaptea de 12/13 aprilie şi vor continua în perioada următoare, sens în care, rugăm tîrgumureşenii să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere precum şi legislaţia privind staţionările şi parcările în locuri nepermise.

TULBURAREA ORDINII PUBLICE

Agenţii din cadrul Direcţiei Poliţia Locală în perioada 01 – 14.04.2013, au acţionat prioritar în sensul descurajării şi prevenirii comiterii de fapte antisociale, cu toate acestea, un număr de 38 persoane au fost sancţionate contravenţional pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991R, mai relevante fiind următoarele situaţii:

- la data de 02.04.2013, în jurul orelor 2300, un grup de tineri aflându-se în parcul de joacă situat pe str. Înfrăţirii, tulburau ordinea şi liniştea publică prin strigăte şi manifestări indecente. La faţa locului s-a deplasat o patrulă mobilă a Poliţiei Locale, care i-a sancţionat contravenţional conform legislaţiei în vigoare;

- în noaptea de 08/09.04.2013, în jurul orelor 0241, ofiţerul de serviciu al Poliţiei Locale a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că pe B-dul 1848, în proximitatea imobilului nr. 46, un grup de tineri tulbură ordinea şi liniştea publică şi aruncă pe jos ambalaje, coji de seminţe, etc. Agenţii Poliţiei Locale sosiţi la faţa locului, i-au identificat şi sancţionat pentru încălcarea prevederilor art. 8, alin. 5 din HCL nr. 20/2008;

- în data de 12.04.2013, orele 2330, o patrulă mobilă s-a deplasat pe str. Arany Janos, unde numitul K.R.M. asculta muzică la intensitate mare, tulburând liniştea vecinilor. Acesta a fost sancţionat contravenţional şi determinat să respecte normele de convieţuire socială;

- în urma unui apel telefonic primit la ofiţerul de serviciu al Direcţiei Poliţia Locală la data de 14.04.2013, în jurul orei 030, am fost sesizaţi că pe str. Muncii, un grup de tineri tulbură ordinea şi liniştea publică. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Poliţiei Locale, care i-a sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor art. 3, pct. 25 din Legea nr. 61/1991R.

„MAREA DEBARASARE”

În data de 13.04.2013, un număr de 18 agenţi şi inspectori aparţinând Direcţiei Poliţia Locală, au asigurat din punct de vedere al ordinii publice, acţiunea de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice din următoarele locaţii:

-        parcarea din faţa Ştrandului „1 Mai” din cartierul Aleea Carpaţi;

-        parcarea de pe str. Ştefan cel Mare;

-        Piaţa Oneşti, în spatele Restaurantului „Panoramic”;

-        intersecţia străzilor Gheorghe Marinescu cu Argeşului;

-        B-dul Pandurilor, parcarea de lângă Benzinăria MBO;

-        intersecţia străzilor Budiului cu B-dul 1848.

Cu această ocazie, au fost ridicate un număr de 486 obiecte de uz casnic, electrice şi electrocasnice, care au fost predate depozitelor specializate.

STAŢIONĂRI NEREGULAMENTARE PE DOMENIUL PUBLIC

Agenţii Biroului Siguranţă Rutieră din cadrul Direcţiei Poliţia Locală, au constatat şi sancţionat în perioada de referinţă, un număr de 329 fapte aflate sub incidenţa Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 şi a OUG nr. 195/2002, fiind ridicate un număr de 68 autoturisme oprite/staţionate neregulamentar.

LIPIRE DE AFIŞE FĂRĂ APROBARE ŞI ÎN LOCURI NEAUTORIZATE

Numitul N.S. reprezentantul Circului „Acquatico Bellucci” a fost depistat pe B-dul 1 Dec. 1918, în timp ce lipea afişe pe stâlpii de iluminat şi imobilele aflate pe domeniul public, sens în care a fost sancţionat contravenţional conform HCL nr. 20/2008 şi determinat să aducă la starea iniţială de curăţenie suporţii pe care a efectuat lipirea.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com