MINORI SALVAŢI DE LA ÎNGHEŢ

În noaptea de 07/08.01.2013, în jurul orei 0330, o patrulă a Poliţiei Locale i-a depistat pe minorii M.F. şi H.J., ambii în vârstă de 11 ani, având domiciliul în cartierul Valea Rece, dormind pe o bucată de carton în faţa Policlinicii nr. II de pe B-dul 1 Dec. 1918, cu toate că afară se înregistrau aproximativ -180C. Cei în cauză au fost conduşi la sediul Poliţiei Locale pentru a se încălzi şi a servi un ceai cald, după care au fost însoţiţi predaţi părinţilor. De asemenea, au fost sesizate prin adresa nr. 112 din 08.01.2013, organele abilitate, respectiv Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Mureş şi Serviciul Public de Asistenţă Socială aparţinând Primăriei Municipiului Tg.Mureş, pentru a lua măsurile legale de protecţie a minorilor, conform atribuţiilor ce le revin.

Rugăm concetăţenii ca în cazul în care observă astfel de situaţii, să ne contacteze de urgenţă la telefon 0265-250760, sau prin intermediul Dispeceratului Integrat, tel. „112”, apel gratuit, pentru a putea interveni operativ, evitând astfel pierderea unor vieţi omeneşti.

MISIUNI EXECUTATE CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Personalul Poliţiei Locale a fost angrenat cu rezultate pozitive, în mai multe acţiuni la care s-a înregistrat o participare numeroasă de persoane, cele mai relevante dintre acestea fiind:

-         24 şi 25.12.2012 – colinde la „Bradul de Crăciun” din Piaţa Trandafirilor (dispozitiv: 18 poliţişti locali);

-         31.12.2012 – „Revelionul pensionarilor” – complex „President” (dispozitiv: 35 cadre ale Poliţiei Locale);

-         31.12.2012/01.01.2013 - „Revelionul în centru” – Piaţa Victoriei (dispozitiv: 39 inspectori şi agenţi ai Poliţiei Locale);

-         06.01.2013 – manifestări religioase cu ocazia „Bobotezei” (dispozitiv: 18 poliţişti locali);

-         07.01.2013 – activităţi religioase de „Sfântul Ioan” (dispozitiv: 22 lucrători ai Poliţiei Locale).

La început de an, Direcţia Poliţia Locală Tg.Mureş, urează tuturor mureşenilor „Un An Nou Fericit” şi tradiţionalul „La Mulţi Ani !”, asigurându-i că le va fi alături şi în anul 2013.

 

 

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com