FURT DIN „MAXI-TAXI”
La data de 12.02.2012, o patrulă mobilă a Poliţiei Locale a fost direcţionată de către ofiţerul de serviciu în zona Dispeceratului Societăţii de Transport Local, aflat în proximitatea Combinatului Chimic, unde trei persoane erau suspecte de furtul unei borsete cu bani şi acte aparţinând numitului T.I., conducător de „maxi-taxi”. La faţa locului a fost identificat şi reţinut numitul R.G., cu domiciliul în Cristeşti, iar în urma descrierii obţinute de la partea vătămată, agenţii Poliţiei Locale acţionând în mod operativ şi cu profesionalism au reuşit identificarea şi reţinerea numite R.C. care, iniţial fugise de la locul faptei.
Cei în cauză au fost predaţi pe bază de proces-verbal angajaţilor din cadrul Poliţiei Municipiului Tg.Mureş, cu atribuţii pe linia întocmirii actelor premergătoare, în scopul efectuării cercetării penale şi încadrării faptei.
TULBURAREA ORDINII PUBLICE
Agenţii Poliţiei Locale  au acţionat prioritar în perioada 07 – 19.02.2012, în sensul prevenirii şi descurajării comiterii de fapte antisociale, dar cu toate acestea, un număr de 39 persoane au fost sancţionate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991R, mai relevante fiind următoarele situaţii:
- la data de 08.02.2012, ora 0100, în urma unui telefon primit la ofiţerul de serviciu al Poliţiei Locale, un echipaj a fost dirijat pe str. Sîrguinţei, unde numiţii M.H. şi F.L.., tulburau liniştea vecinilor prin nivelul ridicat produs de instalaţia de sonorizare,  sens în care aceştia au fost sancţionaţi contravenţional şi somaţi să respecte regulile de convieţuire socială;
- în urma unei sesizări telefonice, o patrulă a Poliţiei Locale s-a deplasat la data de 11.02.2012, orele 2345, pe str. Bolyai, unde era tulburată liniştea publică prin intensitatea mare a muzicii ce provenea de la Clubul „Office”. Angajatul responsabil din partea societăţii respective, a fost sancţionat contravenţional şi avertizat să respecte normele legale cu privire la orele de linişte;
- o patrulă mobilă a Poliţiei Locale, a intervenit operativ la data de 11.02.2012, pentru aplanarea unui conflict în zona Pieţii de Zi din cartierul Dîmbu Pietros. Numiţii E.M. şi G.L., ambii din localitatea Band, fiind sancţionaţi contravenţional în conformitate cu Legea nr. 61/1991R şi îndrumaţi spre localitatea de domiciliu;
- cetăţenii P.M., G.N. şi A.L., toţi cu domiciliul în localitatea Corunca, au fost surprinşi de agenţii Poliţiei Locale, la data de 14.02.2012, în timp ce consumau băuturi alcoolice în zona parcului de joacă „Diamant” aflat pe str. Cutezanţei. Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional.
CERŞETORIE
O patrulă de intervenţie a Poliţiei Locale, l-a surprins la data de 16.02.2012, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Mureş, pe numitul V.M., domiciliat în satul Porumbeni, comuna Ceuaşu de Cîmpie, în timp ce determina doi minori să  apeleze la mila publică. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu Legea nr. 61/1991R.
STAŢIONĂRI NEREGULAMENTARE  PE DOMENIUL PUBLIC
Ca urmare a acţiunii concertate a Direcţiei Poliţia Locală, la care au participat structuri de siguranţă rutieră, intervenţie şi ordine publică, în perioada evidenţiată, au fost surprinşi staţionând neregulamentar un număr de 28 taximetrişti care au fost sancţionaţi contravenţional în conformitate cu HCL nr. 46/2008, pentru nerespectarea locurilor autorizate.
În perioada de referinţă au fost constatate  de asemenea şi sancţionate un număr de 243 fapte aflate sub incidenţa Codului Rutier şi a Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007, art. 26, alin. 1, care prevede: „oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor de orice fel pe domeniul public şi privat al municipiului Tg.Mureş, în zonele de preselecţie din intersecţii, în staţii de autobuz, locurile de aşteptare clienţi, repartizate activităţii de taximetrie, pe alei, parcuri, zone verzi sau pe trotuarele care nu sunt marcate corespunzător”.
Pe această cale rugăm concetăţenii noştri, să respecte prevederile legale cu privire la staţionarea/parcarea în locuri nepermise, pentru a evita situaţiile de genul celor menţionate mai sus.
 
Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com