Biroul disciplină în construcţii şi afişaj stradal a efectuat 37  verificări la diverse şantiere de pe raza municipiului Tîrgu Mureş. În urma controalelor efectuate, au fost depistate nouă lucrări de construcţie fără „Autorizaţie de construire”, iar beneficiarii a fost sancţionaţi în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 – republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aplicându-se amenzi contravenţionale în cuantum de 11 500 lei.

Exemplificator este cazul numitului G.M. care a executat lucrări de construcţii, fără a respecta prevederile „Autorizaţiei de construire” obţinute în prealabil, motiv pentru care a fost sancţionat  contravenţional cu amendă de 3 000 lei.

Biroul control comercial a realizat controale şi verificări specifice, conform programului de activitate lunar, la chioşcurile din incinta unităţilor de învăţământ  şi în pieţele din municipiu, avându-se în vedere respectarea prevederilor O.G. 99/2000, a H.C.L. nr. 124/2004 şi a H.C.L. 39/2007.

Au fost verificaţi un număr de 78 agenţi economici şi s-au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în cuantum de 1 600 lei şi 14 avertismente.

Mai relevantă în acest sens fiind situaţia numitei B.A. care a fost surprinsă comercializând în Piaţa 22 decembrie 1989 produse agro-alimentare fără a fi în măsură să prezinte documente justificative privind provenienţa mărfurilor, motiv pentru care a fost sancţionată  contravenţional cu amendă în cuantum de 1 000 lei, dispunându-se şi confiscarea  bunurilor.

Compartimentul protecţia mediului a executat controale specifice în Tîrgu-Mureş, urmărindu-se respectarea prevederilor H.C.L. nr. 20/2008, referitoare la stabilirea unor măsuri pe linia bunei gospodăriri, păstrarea curăţeniei, respectarea normelor de igienă şi înfrumuseţarea municipiului.

Cu această ocazie,  au fost verificaţi 22  agenţi economici, doi dintre aceştia aveau contracte cu o firmă de salubrizare, iar 20 au fost somaţi să intre în legalitate, sens în care li s-a dat un termen de 15 zile.

De asemenea, s-a verificat respectarea graficului de ridicare a deşeurilor menajere în cartierul Tudor Vladimirescu, cu predilecţie pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi strada Livezeni, dar şi în cartierul Cornişa, deficienţele constatate fiind remediate de către firma de salubrizare.

În perioada de referinţă, agenţii din cadrul compartimentului, au soluţionat patru sesizări primite din partea cetăţenilor.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com