Poate că fiecare dintre noi ne-am dorit cândva să pășim într-o grădină care să ne ofere pace interioară și care să ne încânte ochii.

B-unicilor li s-a împlinit acest vis....  Deși la prima vedere ți se pare că ai călcat într-o curte regală din Toscana,aievea te afli într-un sat din România în care proprietarul, dl. Giovanni Salvatelli, un Italian din zona Ancona,susține  că acest   loc  l-a atras de la prima vizită, deoarece are un spirit pozitiv. Grădina poartă numele nepoatei sale Zoe, dar ar putea reprezenta prototipul femeii ideale, deoarece în grădină găsești echilibru.

Proiectul a fost conceputdupă planuri proprii, pe care le-a dezvoltat fără nici un ajutor specializat. Partea aproape gata se întinde  pe3,5 hectare și este într-o continuă dezvoltare, proprietarul a început să amenajeze o parte de teren pentru nepotul său, Achille, concretizată într-un labirint din Carpinus betulusși o grădină de ierburi și flori.

Din anul 2018, I Giardini di Zoe a devenit obiectiv turistic, reușind să își câștige popularitatea prin îmbinarea armonioasă a plantelor cu obiectele decorative aduse din Italia (vase, coloane și fântâni din material naturale cum ar fi travertinul și piatra vulcanică numită Peperino, sau obiectele din fontă care au fostcumpărate din anticariate și recondiționate ).

Prin viziune, dăruire, iubire și muncă I Giardini di Zoe a ajuns cea mai frumoasă grădinaă aristocrată din România.

B-unicii l-au întâlnit pe dl.Giovanni pe una dintre aleile grădinii și l-au invitat să facă o poză împreună, invitație acceptată dar...doar după ce acesta și-a înlocuit 'vestimentația de lucru" cu

 una pe măsura unui "italiano vero",care s-a ghidat mereu în viață după principiul „am ceea ce am dăruit."

La doar 4 km depărtare ,am poposit apoi câteva ore într-un castel medieval (în adevăratul sens al cuvântului ),cocoțat pe un deal de unde se uită falnic spre întreaga vale.Proprietara, doamna Adriana,care i-a fascinat pe b-unicii oaspeți cu legendele și serviciile pe care le oferă, ne-a povestit niște întâmplări haioase – cu drag, își aduce aminte, cum într-o noapte, înainte de a deschide hotelul, vopsea balustrada, și la ceva timpi se stingea lumina. Cobora să aprindă becul și după câteva minute se stingea iar. Simțindu-I prezența spiritului lui Izi, care încă își face simțită prezența, Adriana a rugat-o „Izi, te rog, lasă-mă sătermin, sunt foarte obosită!"...... și lumina nu s-a mai stins.

Dacă sunteți curioși să aflați povestea lui Izi, încumetați-vă să treceți pragul,Castelului Lupilor care onorează Marele Lup Alb – simbolul poporului dac.