|
Spiritualitatea populară românească consemnează că în ziua lui Dragobete atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli pentru a avea parte de iubire intreg anul și pentru a fi feriți de bolile anului. Așadar B-unicii au redescoperit cine este de fapt junele Dragobete, acest Cupidon dac, flăcăul uitat dar scos în ultimii ani de la naftalină ca o contrapondere neaoșă la mult mai comercialul Sf. Valentin . Daria, Luca, Robert și Petru, elevi ai Liceului vocațional de Arte Tg Mureș le-au asigurat b-unicilor veselia pentru întreg anul aducându-le în dar inedite momente vesele. Cu toţii ascultăm muzică. Unii o ascultăm când suntem fericiţi, alţii cand suntem trişti, unii când suntem singuri, dar astăzi am fost răsfățați de Trio-ul Ana Maria Galea, Daniel Csikos și Alex Moldovan care au revenit în casa b-unicilor.
Întâlnirea încărcată de dragoste, din ambele părți, deși a fost un moment al amintirilor, a fost o explozie de lumină, culoare, ritm, poezie și melodii de calitate.
Inapoi