TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE

În perioada 21.08 – 04.09.2017,  cadrele Direcţiei Poliţia Locală Tîrgu Mureş au acţionat prioritar pentru descurajarea şi prevenirea faptelor antisociale, constatând un număr de 12 cazuri de tulburare a ordinii şi liniştii publice ale concetăţenilor, a căror instrumentare a presupus luarea măsurilor legale necesare  restabilirii normelor de convieţuire socială, respectiv aplicarea unor sancţiuni cu amenzi cuprinse între 200 – 1.000 lei.

ANIMALE LĂSATE ÎN LIBERTATE

            Pe raza municipiului Tîrgu Mureş s-au înregistrat, în ultima perioadă, mai multe sesizări ale cetăţenilor referitoare la animale lăsate în libertate pe domeniul public, îndeosebi în zona Calea Sighişoarei, astfel că în urma monitorizării locaţiei respective cadrele Direcţiei Poliţia Locală au depistat, în data de 26.08.2017, 5 exemplare de cabaline nesupravegheate, existând riscul ca acestea să ajungă pe carosabil.
            După efectuarea verificărilor de rigoare, a fost identificat proprietarul animalelor, în persoana numitului Sz.M., domiciliat în Valea Rece, care a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu Legea nr. 61/1991R, cu amendă în cuantum de 200 lei şi somat să respecte normele legale privind lăsarea  animalelor în libertate.

CERŞETORIE

            Patrulele pedestre şi mobile din cadrul Direcţiei Poliţia Locală au surprins în acest interval, un număr de 19 persoane care apelau la mila publică, 8 dintre ele fiind sancţionate contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 2, pct. 3 din Legea nr. 61/1991R, în timp ce în cazul celor 11 minori s-a trecut la sancţionarea părinţilor sau ocrotitorilor legali, conform art. 2, pct. 33 din aceeaşi normă juridică.

MOBILIZARE LA INCENDIU

            La data de 31.08.2017, în urma unei sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Integrat de Urgenţă „112", privind un incendiu de vegetaţie în spatele Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, patrulele mobile aparţinând Poliţiei Locale s-au deplasat la faţa locului şi au luat măsurile legale care se impun în astfel de situaţii, până la sosirea pompierilor. Astfel, s-a procedat la delimitarea zonei, asigurarea perimetrului, îndepărtarea curioşilor, dar şi a unor autoturisme parcate în imediata vecinătate, care puteau prezenta pericol de explozie, pentru a facilita intervenţia angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea", care au lichidat incendiul.
            Rămânând în acelaşi registru, în ziua de 02.09.2017, în jurul orei 0910, agenţii din cadrul Biroului Intervenţie s-au deplasat pe str. Gen. Ion Dumitrache pentru a asigura  izolarea zonei în care s-a produs incendiul în garajul de la nr. 24, până la sosirea pompierilor.

STAŢIONĂRI NEREGULAMENTARE PE DOMENIUL PUBLIC

            Cadrele Biroului de Siguranţă Rutieră al Poliţiei Locale au constatat şi sancţionat, în intervalul menţionat, un număr de 225 fapte de natură contravenţională aflate sub incidenţa Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind vorba, în principal, de opriri şi staţionări neregulamentare, dar şi de traversări prin locuri nepermise a unor persoane.

MISIUNI EXECUTATE CU OCAZIA UNOR MANIFESTĂRI PUBLICE

            Personalul Direcţiei Poliţia Locală a asigurat buna desfăşurare a manifestărilor stradale în perioada supusă analizei, alături de celelalte forţe de ordine publică şi siguranţă rutieră, dispozitivul de ordine publică fiind suplimentat, cu 8 – 35 agenţi şi voluntari, pentru fiecare din următoarele activităţi:

-         21 – 27.08.2017 – „Vâltoarea Mureşeană", ediţia a V-a;

-         25.08.2017 – Flash Mob, Piaţa Teatrului;

-         25.08.2017 – Spectacol „Gaşca Zurli";

-         26.08.2017 – Tabăra Naţională de Muzică Vocal-Instrumentală;

-         26.08.2017 – Meciul de fotbal ASA Tîrgu Mureş – FC Snagov;

-         31.08 – 03.09 – Campionatul Mondial de Descarcerare;

-         31.08.2017 – Spectacol la Teatrul de Vară – „Tradiţie, muzică şi vers";

-         01.09.2017 – Meciul de fotbal ASA Tîrgu Mureş – Dacia Unirea Brăila;

-         02.09.2017 – „Desculţ în iarbă";

-         02.09.2017 – Concert de Jazz în Cetatea Medievală;

-         03.09.2017 – „Jocul din Bătrâni".

 

DIRECTOR EXECUTIV
POLIŢIA LOCALĂ TG.MUREŞ
VALENTIN-CONSTANTIN BRETFELEAN

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com