TULBURAREA ORDINII PUBLICE

 

     Agenţii din cadrul Direcţiei Poliţia Locală, au acţionat în perioada 03 – 16.11.2014, în sensul descurajării şi prevenirii comiterii de fapte antisociale, cu toate acestea, în 42 situaţii am fost nevoiţi să aplicăm sancţiuni contravenţionale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991R, mai relevante fiind următoarele situaţii:

- la data de 04.11.2014, în jurul orei 2300, în urma unei sesizări telefonice primită prin intermediul Dispeceratului Integrat de Urgenţă „112”, o patrulă de intervenţie din cadrul Direcţiei Poliţia Locală, s-a deplasat pe B-dul „1848”, nr. 19, sancţionându-l pe numitul M.A., care asculta muzică la intensitate mare şi tulbura liniştea vecinilor;

- în seara zilei de 06.11.2014, în jurul orei 2400, un grup de tineri aflându-se în zona parcului „Diamant”, tulbura ordinea şi liniştea publică prin strigăte şi manifestări indecente. La faţa locului s-a deplasat o patrulă a Poliţiei Locale, care i-a sancţionat contravenţional pe cei în cauză, conform legislaţiei în vigoare;

- ofiţerul de serviciu al Poliţiei Locale a fost sesizat la data de 12.11.2014, în jurul orei 0230, cu privire la faptul că pe B-dul 1 Dec. 1918, nr. 256, este tulburată liniştea locatarilor. O patrulă de intervenţie a Poliţiei Locale care a ajuns la faţa locului, l-a sancţionat contravenţional pe numitul A.L., somându-l totodată să respecte legislaţia în vigoare.

 

SANCŢIUNI PENTRU MURDĂRIREA CAROSABILULUI

 

    Miercuri, 12.11.2014, o patrulă a Poliţiei Locale l-a surprins pe numitul P.M., domiciliat în Tg.Mureş, care a murdărit carosabilul pe str. Calea Sighişoarei, cu noroi provenit de pe anvelope. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional şi determinat să întreprindă măsurile necesare, în vederea aducerii carosabilului la starea de curăţenie iniţială.

  

CĂLĂTORI SURPRINŞI FĂRĂ BILETE SAU LEGITIMAŢII DE CĂLĂTORIE PE MIJLOACELE DE TRANSPORT ÎN COMUN

 

     În perioada de referinţă, angajaţii Direcţiei Poliţia Locală au acordat sprijin controlorilor din cadrul SC Siletina Impex SRL – SC Transport Local SA, fiind depistate un număr de 32 persoane care circulau pe mijloacele de transport în comun fără a avea legitimaţii de călătorie. Acestea au fost sancţionate contravenţional în conformitate cu prevederile HCL nr. 215/2008.

 

COMERŢ AMBULANT NEAUTORIZAT

 

     Ca urmare a unei sesizări telefonice primită la ofiţerul de serviciu, la data de 13.11.2014, o patrulă mobilă s-a deplasat în zona Pieţei de Zi „Cuza Vodă”, unde numiţii G.G. şi G.F., domiciliaţi în localitatea Crăciuneşti, au fost surprinşi în timp ce „comercializau covoare şi haine second hand” , fără a deţine autorizaţie în acest sens. 

Susnumiţii au fost sancţionaţi contravenţional în conformitate cu HCL nr. 20/2008.

 

STAŢIONĂRI NEREGULAMENTARE PE DOMENIUL PUBLIC

 

     Cadrele Biroului Siguranţă Rutieră aparţinând Poliţiei Locale, au constatat şi sancţionat în perioada sus-amintită, un număr de 76 fapte aflate sub incidenţa Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 şi a Ordonanţei de Guvern nr. 195/2002, fiind ridicate un număr de 28 autoturisme parcate/staţionate neregulamentar.

         

MISIUNI EXECUTATE CU OCAZIA UNOR

MANIFESTĂRI PUBLICE

 

Personalul Poliţiei Locale a fost angrenat în perioada menţionată, la acţiunile care s-au derulat pe raza municipiului Tg.Mureş, unde s-a înregistrat o participare numeroasă de persoane, cele mai relevante fiind:

-         07.11.2014 – meciul de fotbal dintre echipele ASA Tg.Mureş şi Gaz Metan Mediaş (dispozitiv: 32 poliţişti locali);

-         08.11.2014 – asigurarea măsurilor de ordine publică cu ocazia comemorării „Zilei morţilor” (dispozitiv: 26 cadre ale Poliţiei Locale);

-         16.11.2014 – măsuri de ordine publică cu ocazia desfăşurării alegerilor prezidenţiale (dispozitiv: 82 inspectori şi agenţi ai Poliţiei Locale).

 

DIRECTOR EXECUTIV

POLIŢIA LOCALĂ TG.MUREŞ

VALENTIN-CONSTANTIN BRETFELEAN

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com