NEREGULI CONSTATATE LA COMERCIANŢI

 

          În perioada de referinţă, personalul Biroului Control Comercial a derulat acţiuni de control la 66 agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe strada Călăraşilor sau comercializează legume şi fructe pe domeniul public.

         Verificările privind respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000*, Legii nr. 12/1990*, Hotărârării Guvernului nr. 661/2001, HCL nr. 305/2013, HCL nr. 124/2004 şi HCL nr. 39/2007, au relevat faptul că un comerciant derula activități fără Aviz de Funcţionare, iar trei agenţi economici ocupau ilegal domeniul public cu rafturi de legume şi fructe expuse spre vânzare.

          Pentru neregulile enumerate anterior au fost încheiate 4 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, aplicându-se amenzi în cuantum de 5.400 lei.

 

LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII NEAUTORIZATE

        Cadrele Biroului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal, au efectuat 21 controale pe raza municipiului Tîrgu-Mureş, în urma acestor acţiuni depistându-se 6 lucrări executate fără „Autorizaţie de construire”. După întreprinderea unor demersuri specifice au fost identificaţi investitorii, beneficiarii sau executanţii acestora, fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi în cuantum de 6.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 - republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, dispunându-se totodată „intrarea în legalitate”.

        Edificativ este cazul unei societăţi comerciale care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 3, lit. a din legea susmenţionată, deoarece a construit un garaj pe structură metalică, fără a deţine „Autorizaţie de construire”.

        De asemenea, în acest interval, personalul biroului a instrumentat 15 sesizări primite de la cetăţeni, luându-se măsurile adecvate celor constatate la faţa locului, sens în care au fost emise două somaţii pentru stoparea lucrărilor, până la clarificarea situaţiilor respective.

 

ABATERI DE LA NORMELE PRIVIND SALUBRITATEA ŞI MENŢINEREA ESTETICII MUNICIPIULUI

         Urmărind modalităţile de respectare, de către persoanele juridice, a normelor legale impuse de HCL nr. 20/2008 – modificată, cu privire la condiţiile de depozitare şi colectare a deşeurilor menajere, personalul Compartimentului Protecţia Mediului a întreprins 4 controale la diferiţi agenţi economici, doi dintre aceştia fiind sancţionaţi cu amendă întrucât nu deţineau contract pentru ridicarea deşeurilor de către operatorul de salubritate abilitat.

         Agenţii din cadrul compartimentului, au soluţionat trei sesizări primite din partea cetăţenilor, în urma investigaţiilor operative fiind identificată şi sancţionată o persoană care nu a respectat obligaţia de a asigura curăţenia şi buna gospodărire a imobilului în care locuieşte, precum şi un contravenient care a incendiat, pe proprietatea personală, diferite deşeuri pentru a recupera materialele reciclabile, cuantumul amenzilor aplicate fiind de 1.250 lei.

 

DIRECTOR EXECUTIV

Poliţia Locală Tîrgu-Mureş

Valentin-Constantin Bretfelean

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com