Pentru Elveţia, Tîrgu-Mureş este

O DESTINAŢIE CE TREBUIE DESCOPERITĂ

Oraşul Tîrgu-Mureş  a fost selectat de Comitetul ştiinţific pentru Decernarea premiilor Turismului Elveţian  la categoria O destinaţie ce trebuie descoperită şi va primi premiul „Creuzet al culturilor, oraş al trandafirilor”, la ediţia din acest an a Târgului Internaţional Elveţian al Vacanţelor, manifestare ce va avea loc la Lugano, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie.

Poziţia geografică deosebită, zestrea naturală bogată şi diversificată, specificitatea tabloului etnic marcat de interferenţe culturale româno-maghiare sunt câteva din motivele pentru care comitetul ştiinţific a decis acordarea prestigioasei distincţii oraşului Tîrgu-Mureş, se arată în scrisoarea oficială adresată primarului dr. Dorin Florea de către organizatorii evenimentului de la sfârşitul lunii octombrie.

Scopul manifestării este promovarea unui turism de înaltă calitate, protejarea zonelor naturale şi a patrimoniului cultural, încurajarea competitivităţii şi standardelor serviciilor oferite, dar şi prezentarea unor obiective turistice deosebite, atractive.

Vizualizări: 4890

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com