Peste 150 de pensionari târgumureşeni, membri ai filialei locale a Uniunii Generale a Pensionarilor din România au participat marţi, 30 iunie 2015, la tradiţionala „zi de club”, organizată la Platoul Corneşti. Primarul municipiului, Dorin Florea, alături de viceprimarul Claudiu Maior au fost invitații speciali ai întâlnirii. ”Întotdeauna este o bucurie să ne întâlnim cu cei care au construit orașul și care ne-au predat acest oraș cu rolul clar de ai duce renumele mai departe. Doamna Kovacs Irma este sufletul acestei filiale și mă bucur că organizează astfel de evenimente, binevenite în rândul comunității. Doresc să le mulțumesc pentru invitație și să îi asigur că voi răspunde afirmativ acestor evenimente venite din partea celor mai vârstnici și mai înțelepți dintre târgumureșeni”, a declarat primarul Dorin Florea. ”Îi felicit la rândul meu pe bunicii prezenți astăzi aici, doresc să le mulțumesc pentru toate sfaturile pe care ni le dau nouă, generației mai tinere și vreau să îi asigur de tot sprijinul autorității locale. Sper ca investițiile pe care le avem demarate la Platou să fie și pentru ei benefice, să găsească aici locul propice de realxare alături de prieteni, de rude și de nepoței. În funcție de graficul lucrărilor vom finaliza amfiteatrul și fântâna, dar și o rută nouă pentru trenulețul copiilor”, a spus viceprimarul Claudiu Maior.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com