Primarul Municipiului Tîrgu Mureş, dr. Dorin Florea, însoţit de consilierul personal  Claudiu Maior,  a verificat  stadiul lucrărilor de reabilitare  a străzilor din zona Cetăţii. În aceste zile s-a turnat un strat de uzură pe strada Cosminului,  urmând ca zilele acestea întreaga suprafaţă a străzii să fie asfaltată.  Dr. Dorin Florea, primarul Municipiului Tîrgu Mureş a precizat că lucrările de reabilitare a Bulevardului Cetăţii precum şi a străzilor adiacente şi pavarea trotuarelor  vor fi finalizate până  la sfârşitul lunii aprilie. În finalul declaraţiei de presă, dr. Dorin Florea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care arată copacii îmbătrâniţi din zona Cetăţii, precizând totodată că aceştia reprezintă şi un real pericol pentru locuinţele oamenilor. 
„Zona Cetăţii este aproape finalizată şi mă bucur să constat acest lucru, pentru că vom organiza o serie de manifestări la sfârşitul lunii aprilie şi atunci era necesar să finalizăm atât Bulevardul Cetăţii cât şi străzile adiacente. În scurt timp vom trece să lucrăm şi la trotuare, astfel încât tot ce înseamnă această zonă a Cetăţii să fie amenajată, pentru că sunt convins că şi tîrgumureşenii aşteaptă acest lucru, ca şi mine de altfel. Nu îmi place aspectul copacilor şi îmi doresc ca şi cetăţenii oraşului să fie de acord să înlocuim acei copaci bătrâni, cu nişte copaci mai frumoși, cu un colorit plăcut. Bulevardul Cetăţii merită şi trebuie să arate mai bine. Am lăsat copacii mai bătrâni încă puţin, am avut deja două tentative de a le prelungi viaţa, dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece şi să înţelegem că mulţi dintre aceşti copaci sunt un pericol chiar şi pentru casele oamenilor."  a declarat dr. Dorin Florea, primarul Municipiului Tîrgu Mureş.

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com