În cadrul programelor de modernizare şi reparaţii străzi, zeci de capace de cămin  au fost înlocuite cu unele noi, folosindu-se o nouă tehnologie de ridicare a acestora la cota stratului de uzură a carosabilului. Specialiştii afirmă că procedeul folosit reprezintă o nouă viziune atât din punct de vedere al aspectului cât şi al rezistenţei la şocuri şi vibraţii. Asfaltul din jurul capacului se frezează în formă circulară şi nu în formă pătrată sau dreptunghiulară, cum se proceda până acum, eliminându-se punctele de rezistenţă minimă, conferindu-se o durabilitate mai mare a stratului de asfalt din jurul capacelor de cămin. Această metodă a fost deja utilizată pe străzile Livezeni, Piaţa Petofi Sandor, Piaţa Bernady Gyorgy, Mihai Viteazul, Gheorghe Marinescu, Mihail Kogălniceanu. „Pentru participanţii la trafic este importantă ridicarea la cotă a capacelor de cămin obţinându-se prin aceasta un confort şi o siguranţă sporită în traficul rutier. Importante, pentru cetăţeni, sunt şi aspectul estetic şi infrastructura modernă a municipiului Tîrgu Mureş. Dacă executăm o lucrare, dorim să fie de durată, de aceea procedeul descris mai sus va fi folosit pe toate străzile pe care se vor efectua intervenţii (reparaţii sau modernizări)", a declarat consilierul primarului, Claudiu Maior.

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com