Viceprimarul Claudiu Maior a oferit flori şi mărţişoare în mai multe instituţii din oraş și în centrul municipiului. Doamnele şi domnişoarele din Primărie, de la Poliţia Locală, Evidenţa Populaţiei, SC Locativ, Centrul Cultural Mihai Eminescu, Administraţia Creşelor şi Administraţia Sere, Parcuri şi Zone Verzi au primit simbolurile primăverii din partea reprezentanţilor municipalităţii. De asemenea, doamnele şi domnişoarele care au trecut prin centrul oraşului au avut parte de aceleaşi surprize. „1 Martie este o zi simbolică şi trebuie marcată. E o onoare pentru mine să ofer flori şi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor. Le doresc să fie iubite şi respectate” a declarat viceprimarul Claudiu Maior.
Primăria Tîrgu Mureş a împărţit peste 5000 de mărţişoare şi tot atâtea fire de flori din producţia proprie. Tot de 1 Martie doamnele şi domnişoarele au beneficiat de intrare gratuită la Cinematograful Arta, Piscina ing. Micea Birău, Patinoar şi la Bazinul Olimpic acoperit din cadrul Complexului de Agrement Mureşul. În data de 8 Martie, Primăria Tîrgu Mureş oferă din nou intrare liberă doamnelor şi domnişoarelor la cinematograf, pisicină, patinoar şi balonul acoperit. Invitaţiile se ridică de la casele de bilete.
Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com