O suprafaţă de cca 700 de metrii pătraţi a fost refăcută recent de către specialişti de la Administraţia Domeniului Public din cadrul Primăriei Tîrgu Mureş în colaborare cu echipe aparţinând S.C. Energoplus în cartierul Nicolae Bălcescu nr. 50. “Am fost invitaţi în mai multe rânduri să vedem la faţa locului această zonă cu toate problemele şi neajunsurile ei. În urma acestor vizite, am pregătit un plan de reabilitare a suprafeţei existente, astfel că, în câteva săptămâni, am reuşit să pavăm şi să asfaltăm atât partea de acces către garajele locatarilor, cât şi o mare parte din trotuarele de aici. M-am întâlnit cu cetăţenii care domiciliază în zonă şi mi-au transmis că sunt satisfăcuţi de ceea ce am reuşit să realizăm în cartierul Bălcescu”, a declarat Claudiu Maior, viceprimarul municipiului Tîrgu Mureş. Menţionăm că investiţia a fost realizată cu bani de la bugetul local, aceasta ridicându-se la aproximativ 150.000 de lei + TVA.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com