În cadrul unei ședințe festive, organizată, joi, 16 iulie 2015, la Palatul Culturii din Tîrgu Mureș, primarul municipiului Tîrgu Mureș, Dorin Florea, alături de președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, a anunțat că municipiul Tîrgu Mureș intră în lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. ”Municipiul Tîrgu Mureș merită să dețină acest titlu, și mă bucur că demersul Consiliului Local Tîrgu Mureș, din 2014, nu a rămas doar la stadiul de intenție, ci iată că primim sprijinul onorant al Consiliului Județean Mureș, în realizarea acestuia. Viziunea noastră, pe termen lung, este de a coopta și zona periurbană și a-i crea acesteia atractivitate turistică și accesibilitate - dezvoltarea infrastructurii. Mă onorează gestul de susținere al orașelor Sighișoara și Sovata, care văd în acest proiect, ele însele o oportunitate, pentru a se putea crea circuite turistice și culturale în strânsă colaborare cu municipiul reședință de județ.”, a declarat primarul Dorin Florea. Avantajele municipiului au fost evidențiate și de președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre: ”Consider că patrimoniul cultural pe care Tîrgu Mureșul și toate celelalte unități administrativ-teritoriale le au, mă refer aici la multiculturalitate - români, maghiari, sași, țigani – va fi lucrul care va face diferența între noi și celalalte 13 candidate la acest titlu.” Ca un atuu al acestui proiect, primarul Dorin Florea și-a exprimat intenția de a pune bazele unui Sat al culturii transilvane: ”Tocmai pentru a pune în valoare ceea ce Mureșul a clădit de-a lungul istoriei, doresc să inițiem, în colaborare cu Consiliul Județean, refacerea unei localități complet părăsite. Refacerea satului Vaidacuta – prin crearea satului cultural transilvan autentic, prin care să punem în valoare elementele de cultură, ce ne definesc zona. Avem în vedere, în această zonă, reabilitarea a 50 de locuințe, care să fie puse la dispoziția artiștilor – pentru a avea un spațiu propice pentru întâlniri, expoziții, creație, tabere internaționale. Acesta să devină locul unde cultura depășește bariera etnică.” Consiliul Local Tîrgu Mureş a aprobat, anul trecut, în unanimitate proiectul de hotărâre privind aprobarea efectuării demersurilor legale pentru înfiinţarea Asociaţiei „Tîrgu Mureş Capitală Culturală Europeană”, care să pregătească oraşul Tîrgu Mureș pentru candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021.

 

Biroul de presă al primăriei

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com