Miercuri, 1 iulie 2015, viceprimarul municipiului, Claudiu Maior a verificat stadiul lucrărilor de reabilitare a străzilor Liliacului și Fragilor. ”Chiar dacă a început sezonul estival, doresc să îi asigur pe cetățeni că activitatea Primăriei Tîrgu Mureș, privind continuarea proiectelor, nu va avea de suferit. Pe strada Fragilor s-a asfaltat o porțiune de 971 mp, constând în reabilitarea infrastructurii drumului și pavarea zonelor de acces pietonale.”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior. Totodată, lucrări de reabilitare au fost demarate pe strada Liliacului. ”În zona străzii Liliacului, în imediata apropiere a străzii Tolstoi, pe care am reabilitat-o în urmă cu doar câteva săptămâni, am demarat lucrările de asfaltare și pavare a trotuarelor, pe o suprafață de 783 mp. Costurile celor două străzi, Fragilor și Liliacului, sunt asigurate din bugetul local și însumează 460.000 lei + TVA.”, a conchis viceprimarul Claudiu Maior.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com