Preocupările imediate ale municipalităţii constau în promovarea strategiilor pentru absorbirea de fonduri europene în vederea implementării proiectelor regionale, a afirmat primarul municipiului, Dorin Florea, în cadrul conferinţei de presă de vineri, 6 martie, precizând că unele dintre aceste proiecte au un caracter naţional şi chiar internaţional, dată fiind anvergura lor.

În esenţă, este vorba de proiecte vizând dezvoltarea vieţii universitare şi a tehnologiei de vârf (realizarea consorţiului universitar, înfiinţarea Centrului de informatică medicală şi dezvoltare IT) proiecte privind infrastructura rutieră şi feroviară, proiecte de utilităţi publice, proiecte în domeniul sportului (Centru regional sportiv) şi al turismului.

În ce priveşte infrastructura feroviară, respectiv crearea unei căi feroviare rapide pe traseul Reghin-Tîrgu Mureş – Ungheni, o primă rundă de discuţii a avut loc deja, cu consilierii locali din Reghin, care au agreat proiectul, considerându-l drept atractiv şi util, facilitând accesul spre zonele învecinate –Bistriţa şi Harghita.  

În altă ordine de idei, primarul Dorin Florea şi-a anunţat intenţia de a organiza o dezbatere publică privind viitoarea configuraţie a Bulevardului Cetăţii, urmând a fi pregătite licitaţiile de proiecte pentru realizarea acestui obiectiv.

La finele întâlnirii, edilul-şef le-a felicitat pe reprezentantele mass media cu prilejul zilei de 8 Martie, urându-le sănătate şi o primăvară însorită.

Biroul de presă al primăriei  

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com