Administraţia publică şi comunitatea medicală:

Demersuri comune pentru susţinerea proiectului „Spital regional la Tîrgu Mureş”

 

     Recenta declaraţie a ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, privind omiterea Tîrgu Mureşului din rândul oraşelor în care se intenţionează înfiinţarea de spitale regionale (Iaşi, Craiova şi Cluj) a creat îngrijorare şi nemulţumire la nivelul administraţiei publice, precum şi în lumea medicală târgumureşeană.

    „Consider că abandonarea proiectului nostru privind spitalul regional are la bază grave erori politice şi administrative, iar tratarea cu egoism şi indiferenţă a acestui subiect ne poate situa, absolut nedrept, în afara oricărei proiecţii privind statutul Tîrgu Mureşului în calitate de centru medical de elită”, se arată într-o scrisoare adresată de primarul Dorin Florea unor importanţi factori de decizie din administraţia publică locală şi centrală şi din zona învăţământului medical mureşean, pe care i-a invitat la sediul Municipiului pentru o discuţie ad hoc.

     Reuniunea a avut loc miercuri, 27 august, cu participarea, alături de primarul municipiului, a domnilor: Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, prof.dr. Leonard Azamfirei, rectorul U.M.F. Tîrgu Mureş şi dr. Claudiu Puiac, managerul Spitalului Clinic Judeţean Tîrgu Mureş.

     Conţinutul discuţiilor a fost sintetizat în cadrul unei conferinţe de presă, participanţii manifestându-şi hotărârea de a acţiona, solidar, pentru susţinerea proiectului „Spital regional la Tîrgu Mureş”, cu atât mai mult cu cât, după cum preciza preşedintele C.J. Ciprian Dobre, „potrivit legislaţiei în vigoare, Tîrgu Mureşul beneficiază de singurul spital ce îndeplineşte toate condiţiile pentru a deveni spital de gradul întâi”.

     Atât rectorul U.M.F. cât şi managerul S.C.J.U. au fost de acord că decizia ministrului Bănicioiu a fost una pripită , menită a „pedepsi” medicina mureşeană la „stagnare”, cu grave consecinţe şi asupra învăţământului superior medical, în ciuda performanţelor de care acesta a dat şi dă dovadă.

     Participanţii la reuniunea de miercuri au declarat, în final, că vor demara o amplă şi argumentată corespondenţă cu Ministerul Sănătăţii, bazată pe argumente de netăgăduit privind performanţele S.C.J.U., pentru reevaluarea şi reconsiderarea situaţiei create, beneficiind în acest sens şi de susţinerea tuturor şefilor de clinici din municipiu.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com