Specialiştii din cadrul Administraţiei Domeniului Public – Primăria Tîrgu Mureş ne informează că, odată cu venirea sezonului cald, pe domeniul public al municipiului Tîrgu Mureş, în special în zonele Platoul Corneşti şi Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul" – Week-end, se execută acţiuni de dezinsecţie. „Aceste acţiuni au drept scop combaterea căpuşelor din zonele mai sus menţionate. Drept urmare, informăm târgumureşenii că pot accesa în siguranţă spaţiile de joacă, neexistând nici un pericol de infestare cu căpuşe. Din fericire, Tîrgu Mureşul a fost ocolit de probleme cauzate de prezenţa acestora, fiind printre puţinele oraşe din ţară care nu s-au confruntat cu astfel de probleme Weekendul şi Platoul Corneşti, două locuri consacrate în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, vă aşteaptă cu „braţele deschise", pe toată perioada verii", a menţionat Claudiu Maior, consilierul primarului. Precizăm că aceste operaţiuni de dezinsecţie pentru eliminarea căpuşelor se desfăşoară în fiecare zi de luni a săptămânii în curs, în funcţie de condiţiile meteo.

Biroul de presă al primăriei

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com