Acţionând în spiritul principiului privind orientarea către cetăţean, prevăzut de art. 3 din Legea 188/1999 - Statutul funcţionarilor publici, cadrele Direcţiei Poliţia Locală Tîrgu Mureş au efectuat, în perioada 08-22 februarie, peste 80 de controale pe linia disciplinei în construcţii-afişaj stradal, control comercial şi protecţia mediului, reuşind să răspundă cu promptitudine sesizărilor locuitorilor oraşului faţă de o serie de nereguli semnalate de către aceştia pe raza municipiului.
 
Astfel, referitor la lucrările de construcţii neautorizate, au fost executate verificări în teren pentru a rezolva 14 sesizări ale cetăţenilor sau instituţiilor publice, soldate cu identificarea a 5 lucrări realizate fără respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 – republicată, privind deţinerea „Autorizaţiei de construire”, în urma cărora s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în cuantum de 9.000 de lei.

Concomitent au fost verificate 60 de locaţii în care erau amplasate bannere publicitare, care au avut ca rezultat desfiinţarea a 19 dintre acestea în urma somaţiilor întocmite, întrucât afişarea lor nu s-a făcut cu avizul Administraţiei Domeniului Public din cadrul municipalităţii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 185/2013 – privind autorizarea mijloacelor publicitare.

În acelaşi timp, reprezentanţii a 3 societăţi comerciale au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în cuantum de 2.000 lei, întrucât nu au luat măsurile obligatorii de amenajare a rampelor pentru spălarea roţilor autovehiculelor ce deservesc diverse şantiere, încălcând astfel prevederile art. 7, alin 1 din HCL nr. 20/2008, referitoare la stabilirea unor măsuri pe linia bunei gospodăriri şi păstrării curăţeniei.

Nemulţumirile cetăţenilor oraşului s-au materializat inclusiv în cele 9 sesizări cu privire la nerespectarea obligaţiei de a asigura buna gospodărire a imobilelor şi a celei referitoare la condiţiile de depozitare şi colectare a deşeurilor menajere, impuse de Hotărârea Consiliului Local nr. 20/2008 – modificată. În acest sens, cadrele Direcţiei Poliţia Locală Tîrgu Mureş au efectuat mai multe controale, care au avut ca rezultat sancţionarea contravenţională a reprezentanţilor legali a 6 societăţi comerciale ce nu aveau încheiate contracte cu firma de salubrizare abilitată. De asemenea, au mai fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea, de către agenţii economici sau asociaţiile de proprietari, a obligaţiilor de a asigura curăţenia şi buna gospodărire a imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea, inclusiv în preajma şi la locul de păstrare a pubelelor pentru colectarea deşeurilor.

Pe linia controlului comercial, în conformitate cu „Planul de Control” aprobat, cadrele Direcţiei Poliţia Locală Tîrgu Mureş au efectuat o serie de verificări specifice la 25 de supermarketuri, dar şi la 31 de agenţi economici, ale căror autorizaţii de alimentaţie publică au fost anulate, conform Dispoziţiei nr. 5491 din 31.12.2015. În urma controalelor au fost aplicate sancţiuni în valoare de 15.500 lei, iar în 4 cazuri s-a dispus confiscarea produselor cu termenul de valabilitate expirat şi predarea acestora unor societăţi specializate pentru distrugere sau Grădinii Zoologice.
Totodată, 6 agenţi economici au fost sancţionaţi conform prevederilor art. 1, lit. a) din Legea nr. 12/1990*, cu amenzi în cuantum de 8.000 lei, deoarece îşi desfăşurau activitatea cu avizul sau autorizaţia de funcţionare anulată.

Direcţia Poliţia Locală Tîrgu Mureş îi asigură pe cetăţenii municipiului că va continua să dea dovadă de aceeaşi receptivitate faţă de problemele semnalate şi că va acţiona cu promptitudine pentru rezolvarea neregulilor sesizate.

DIRECTOR EXECUTIV
Poliţia Locală Tîrgu Mureş
Valentin-Constantin Bretfelean

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com