Marți, 14 iulie 2015, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Tîrgu Mureș au fost acordate premiile ”Natura pentru viață!” asociațiilor de proprietari din municipiu, care în anii 2013, respectiv 2014, au avut cele mai frumos amenajate spații din jurul blocurilor. ”Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră în această zi când acordăm premiile atât pe anul 2013, cât și pe anul 2014. Avem ocupanți ai locurilor 1, 2 și 3 (premii în valoare de 1.200, 1.000, respectiv 800 lei), un număr de 5 mențiuni (500 de lei), două premii de continuitate (600 de lei), un premiu pentru inițiativă (500 de lei), și un premiu de inițiere (300 de lei). Valoarea totală a premiilor/an este de 7500 lei și sper ca anul viitor să avem și mai mulți înscriși, tocmai pentru a crește competitivitatea.”, a declarat viceprimarul Claudiu Maior. Pe anul 2013, locul I a revenit Aociației de proprietari nr. 196 (str. Rodniciei nr.16), iar pe anul 2014, locul fruntaș a fost ocupat de Asociația de Proprietari nr.136 (B-dul Pandurilor nr.86). Acordarea acestor premii se face în baza HCL 217 din 11 iulie 2013. Asociațiile de proprietari din municipiul Tîrgu Mureș se mai pot înscrie în competiția de anul acesta până în data de 15 august 2015, urmând apoi procesul de evaluare al comisiei.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com