Vineri, 24 aprilie 2015, a avut loc la Primăria Tîrgu Mureș conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat bilanțul la finele proiectului ”Modernizare rețea stradală în Municipiul Tîrgu Mureș - Tranșa II”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013. Valoarea acestui proiect, implementat de autoritatea locală, este de 35.805.007,96 lei, din care 28.208.692,62 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. ”Obiectivele acestui proiect au constat în reabilitarea a 32 de străzi din cadrul municipiului, reabilitarea rețelei de alimentare cu apă pe 27 de străzi, dintre acestea, îmbunătățirea condițiilor de trafic din municipiu și dezvoltarea infrastructurii de transport urban și atragerea de investitori”, a declarat Claudiu Maior, în cadrul conferinței de presă. ”Beneficiarii acestui proiect sunt atât locuitorii municipiului, deoarece au parte de o infrastructură mai bună, cât și agenții economici din municipiu, care vor fi mai interesați să investească în zonă, ca urmare a îmbunătățirii infrastructurii și a reducerii timpului de traversare a orașului. Nu în ultimul rând, turiștii care vizitează municipiul sunt și ei beneficiari ai proiectului, deoarece interesul acestora va crește odată cu activitatea zonei”, a mai precizat viceprimarul Maior. Potrivit bilanțului întocmit de echipa de coordonare și implementare a proiectului străzile reabilitate sunt: str. 30 Decembrie, str. Aiudului, str. Apaductului, str. Arinului, str. Bogatei, str. Dealului, str. Fabricii de Zahăr, str. Făgărașului, str. Fântânii, str. Franz Liszt, str. Izvorului, str. Jurtiției, str. Mărăști, str. Recoltei, str. Retezatului, str. Strâmbă, str. Sudului, str. Turzii, str. Aleea Covasna, str. Aleea Hațeg, str. Bobâlna, str. Bucinului, str. Busuiocului, str. George Coșbuc, str. Milcovului, str. Narciselor, str. Nufărului, str. Păcii, str. Panseluțelor, str. Tisei, str. Violetelor, str. Voinicenilor. La conferinţa de presă a fost prezentă şi Dana Ijac, şefa Serviciului de proiecte cu finanţare internaţională care a răspuns întrebărilor venite din parte reprezentanţilor presei.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com