Bugetul local pentru anul 2015 este pregătit la toate capitolele, sub rezerva că 10-15% din lucrările avute în vedere ar putea fi stopate din cauza unor măsuri intempestive şi incoerente ce ar putea fi luate de Guvern, a anunţat primarul municipiului, dr. Dorin Florea în cadrul conferinţei de presă de joi, 18 decembrie. În esenţă, bugetul este caracterizat de edilul târgumureşean drept unul „prudent”, cu atât mai mult cu cât deschiderea studiilor de fezabilitate pentru proiectele europene stă sub semnul întrebării sub aspectul reglementărilor legislative privind sumele asigurate de Ministerul Dezvoltării, aşa cum , de altfel se întâmplă de mai mulţi ani.

Primarul Dorin Florea a prezentat, pe scurt, obiectivele edilitare ce vor sta în atenţia municipalităţii în cursul anului viitor: construirea a circa 2000 de parcări acoperite, modernizarea de parcuri şi spaţii de agrement şi joacă (zona „Furnica”), continuarea reabilitării Platoului Corneşti (prin reamenajarea Amfiteatrului în aer liber, amenajarea unei piste de alergat, extinderea căii ferate până la Grădina Zoologică etc.), continuarea Proiectului Iaz Batal,a lucrărilor de la stadionul din Parcul Municipal şi, nu în ultimul rând, finalizarea lucrărilor din Cetate (realizate din fonduri europene).

Un accent deosebit va fi pus pe realizarea proiectelor regionale aflate pe agenda municipalităţii, printr-o mai strânsă şi coerentă colaborare cu Consiliul Judeţean. „Voi iniţia, în acest sens, o şedinţă comună între reprezentanţii municipalităţii şi cei ai Consiliului Judeţean, fiind, în egală măsură, interesaţi în realizarea lucrărilor în Zona Metropolitană, a unor lucrări în zonele Reghin şi Sighişoara, care să servească, deopotrivă intereselor respectivelor comunităţi locale şi târgumureşenilor. Toate acestea – în perspectiva unei reale şi eficiente descentralizări administrative”, a precizat primarul Dorin Florea.

În privinţa nefericitului eveniment produs la blocul din strada Cisnădiei, primarul a dat asigurări că municipalitatea se va implica, în continuare, în remedierea situaţiei, asigurând locuinţe familiilor afectate, precizând că „învăţătura” ce se impune a fi trasă din acest regretabil eveniment, ca şi din tragicul accident de elicopter SMURD, este necesitatea coordonării, sincronizării şi promptitudinii instituţiilor implicate în luarea unor decizii în astfel de cazuri de urgenţă.

 

Biroul de presă al primăriei

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com