Marţi dimineaţă, viceprimarul Claudiu Maior a vizitat lucrările de reabilitare din cartierul Aleea Carpaţi, unde pe tronsonul II se asfaltează aleile de acces către blocuri şi garaje. „De 40 de ani nu s-au mai efectuat aici lucrări de reabilitare şi de aceea, la cererea cetăţenilor, Primăria a decis să sprijine aceste investiţii. Lucrăm deja de patru luni aici, am terminat tronsonul întâi şi acum suntem pe tronsonul doi. Toţi locatarii din zonă, mai ales cei în vârstă, pensionarii, s-au arătat încântaţi de faptul că muncitorii lucrează intens în cartier. S-au refăcut căile de acces către blocuri, s-au amenajat noi parcări, s-au lărgit trotuarele... Ne-am consultat permanent cu locatarii şi cu preşedinţii de asociaţii de proprietari într-un continuu dialog. Zilnic aproape am fost pe acest şantier. De aceea sunt surprins să aflu că au fost lansate unele zvonuri cum că lucrările se vor opri în Aleea Carpaţi. Nu ştiu pe cine deranjează că aspectul zonei s-a îmbunătăţit radical ? Mai mult, astăzi a venit la mine un domn care căuta „nod în papură” şi cerea să oprim lucrările pentru că el şi-a lovit maşina în timp ce vroia să parcheze. Chiar nu înţeleg cine, ce urmăreşte prin încercarea asta de oprire a lucrărilor. Pe această cale îi asigur pe cetăţenii din zonă că lucrările vor continua şi anul acesta şi anul viitor şi dacă cineva este nemulţumit de ceva este invitat să se adreseze în scris Primăriei, iar noi îi vom răspunde în termenul legal. Este regretabil să constatăm că anumiţi cetăţeni doresc cu tot dinadinsul, utilizând fel şi fel de bârfe şi scuze inventate, să oprească lucrările de reabilitare din zonă.” a declarat viceprimarul Claudiu Maior.

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com