Demarate la începutul acestei săptămâni, lucrările de reabilitare a parcării din spatele Direcţiei Finanţelor Publice Mureş sunt poate, proiectul cel mai aşteptat de mureşeni primăvara aceasta. ”Încă de luni am monitorizat buna-desfăşurare a lucrărilor. Sper ca timpul să ne permită să ducem la bun sfârşit cât mai repede reabilitarea acestui spaţiu atât de uzitat de tîrgumureşeni şi nu numai. Potrivit informaţiilor provenite de la specialiştii din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Tîrgu-Mureş, un număr de 1800 mp vor fi reabilitaţi, în această zonă. Asta înseamnă că se va turna un nou covor asfaltic, vor fi redefinite locurile de parcare, şi nu în ultimul rând încercăm crearea a aproximativ 40-50 de noi locuri de parcare în această zonă. Purtăm discuţii în acest sens şi cu Asociaţia de proprietari din zonă, deoarece părerea celor care zi de zi stau aici este importantă pentru Administraţia locală.”, a declarat viceprimarul municipiului Tîrgu-Mureş, Claudiu Maior. Totodată, viceprimarul Maior a precizat: ”Vor continua lucrările în această zonă şi vreau pe această cale să le transmit tîrgumureşenilor scuzele noastre pentru disconfortul creat şi să îi rog să aibă răbdare, şi nu în ultimul rând să respecte semnificaţiile indicatoarelor auto pentru a nu exista impedimente în desfăşurarea lucrărilor.”.

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com